O nouă provocare a devenit virală pe TikTok în rândul susținătorilor lui Călin Georgescu. Adepții candidatului pro-rus se filmează în timp ce merg desculți prin zăpadă. Unii chiar înoată în ape rece.
Trendul a fost lansat de Wim Hof, un olandez în vârstă de 65 de ani, cu milioane de fani în întreaga lume, potrivit Antena 3 CNN.
Practicile acestuia au fost preluate și de Călin Georgescu. Acesta nu s-a sfiit să înoate pe 24 ianuarie 2021 într-un lac, în mijlocul Alpilor, așa cum arată un clip publicat pe Youtube.
„Este iarnă. Afară sunt minus şase grade. Lângă mine este un lac splendid. Şi am să înot în acest lac; pentru că nu-mi este frică. Nu-mi este frig. Pentru că tot ceea ce fac, fac prin Dumnezeu. Şi voi comunica cu el prin inima mea. (….)Am încredere în sistemul meu imunitar. Pentru că am încredere şi credinţă deplină în Creatorul lui, în Dumnezeu. Imunitatea mea ţine de suveranitatea fiinţei mele”, susține Călin Georgescu.
La rândul ei, Cristela Georgescu s-a filmat în timp ce merge dezbrăcată prin zăpadă
. „Mersul desculț prin zăpadă este un tonic tonic nebănuit al sistemului imunitar. Favorizeaza descărcarea organismului de energia electrostatică (n-aveţi cum să scăpaţi de ea) şi are efect sedativ. Se începe cu 5-10 secunde şi se creşte zilnic cu 5 secunde până se ajunge la 5 min de mers, rulând alert călcâi – talpă – vârf”, ne sfătuieşte soţia lui Călin Georgescu.
Curând, practicile acestora au fost preluate de alți influenceri, pro-Georgescu, dar și de simpli susținători care nu ezită să meargă desculți în zăpadă și ulterior să îi provoace pe alții să facă același lucru.