Sudul țării se confruntă cu un fenomen care le amenință și anul acesta culturile: seceta. Dintre toate județele, Dolj este însă cel mai afectat. Temperaturile care s-au menținut crescut au uscat pământul, iar puțina zăpadă căzută în ultimele săptămâni nu a fost suficientă pentru refacerea rezervelor din sol. Lipsa precipitațiilor ar putea continua distruge și anul acesta culturile, spre disperarea fermierilor, care par să retrăiască același sentiment de neputință provocat de seceta din toamna anului trecut.
Judeţul Dolj continuă să fie afectat de secetă. Stratul de zăpadă depus în ultimele săptămâni nu a putut compensa efectele dezastruoase ale lipsei precipitațiilor și temperaturilor ridicate pentru această perioadă. Omătul a reuşit să umezească pământul doar la suprafaţă, potrivit Observator News.
Agricultorii spun că şi acum situația din toamnă se repetă și acum, la început de primăvară, când terenul continuă să fie foarte situaţia uscat. Fermierii care au avut parte de un an dificil din punct de vedere agricol se tem că lipsa precipitaţiilor va compromite culturile şi în acest an. Plantele semănate în toamnă se dezvoltă neuniform, iar uscăciunea solului creează probleme şi noilor culturi.
Pentru fermieri, meteorologii nu aduc vești prea bune. Vremea din toată țara se va menține foarte caldă pentru începutul acestei primăveri. În zilele următoare, mercurul din termometre va urca chiar și la 23 de grade Celsius.