Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, i-a trimis o felicitare plină de elogii generalului antisemit Radu Theodoru, acuzat de trădare: „Sunteți un exemplu de curaj, devotament și dăruire”

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, i-a trimis o felicitare plină de elogii generalului antisemit Radu Theodoru, acuzat de trădare: Sunteți un exemplu de curaj, devotament și dăruire
Foto: Inquam Photos / Sabin Cârstoveanu

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, i-a trimis în urmă cu două luni o felicitare plină de elogii generalului Radu Theodoru, acuzat de procurorii DIICOT de trădare.

Radu Theodoru a fost acuzat în repetate rânduri de antisemitism și este un susținător declarat al ieșirii României din NATO.

Asta nu l-a împiedicat pe ministrul Apărării să îi transmită: „Sunteți un exemplu de curaj, devotament și dăruire, iar prin sacrificiul dumneavoastră ați contribuit la protejarea valorilor și libertăților pe care le prețuim astăzi”.

Pe 17 ianuarie 2025, Angel Tîlvăr, ministrul Apărării Naționale, i-a trimis o felicitare semnată personal generalului în rezervă Radu Theodoru, care acum este acuzat de DIICOT de trădare și despre care se știe de mai mulți ani că este antisemit.

„La împlinirea venerabilei vârste de 101 ani vă rog să primiți din partea mea cele mai sincere urări de sănătate, liniște sufletească și bucurii înconjurat de cei dragi dumneavoastră. Sunteți un exemplu de curaj, devotament și dăruire, iar prin sacrificiul dumneavoastră ați contribuit la protejarea valorilor și libertăților pe care le prețuim astăzi. Vă mulțumim pentru tot ce ați făcut pentru a ne asigura un viitor mai bun”, este scrisoarea transmisă de Angel Tîlvăr.

Radu Theodoru este de mulți ani un susținător înfocat al lui Călin Georgescu și al grupării paramilitare Comandamentul „Vlad Țepeș” care dorea să răstoarne ordinea de stat în România.