La Spitalul Clinic SANADOR a fost realizat cu succes un transplant hepatic de la donator viu, într-o intervenție chirurgicală deosebit de complexă, care marchează o premieră în sistemul medical privat din România: prima recoltare complet laparoscopică a lobului hepatic stâng de la un donator viu, transmite Cancan.
Procedura, coordonată de Prof. Dr. Vlad Brașoveanu, a fost posibilă datorită expertizei chirurgicale avansate și a infrastructurii de ultimă generație de la SANADOR.
„Prin această nouă reușită am demonstrat încă o dată că medicina de excelență se poate face la cele mai înalte standarde și în România”, a declarat Dr. Doris Andronescu, director general SANADOR.
Beneficiara transplantului este o pacientă în vârstă de 60 de ani, diagnosticată cu hepatocarcinom multicentric și tromboză de venă portă, afecțiuni care au exclus posibilitatea unui transplant de la donator în moarte cerebrală. Având o greutate corporală redusă (40 kg), singura opțiune viabilă a fost transplantul cu lobul stâng, oferit de un donator viu.
Pe lângă starea avansată a bolii, echipa medicală a trebuit să gestioneze variante anatomice rare, precum o arteră hepatică cu origine directă din aortă și un ligament compresiv, care a necesitat secționare pentru a permite perfuzia corectă a grefei.
Intervenția a durat aproximativ 15 ore și a presupus detrombozarea și reconstrucția venei porte, precum și realizarea anastomozei arteriale la microscop, pentru o vascularizare optimă.
Donatorul, un bărbat în vârstă de 36 de ani, a avut o anatomie hepatică ideală pentru intervenție. Recoltarea lobului stâng a fost efectuată complet laparoscopic, folosind tehnologie 3D de ultimă generație, o abordare minim invazivă care a permis o recuperare rapidă – acesta fiind externat după doar nouă zile.
„Un donator nu trebuie să fie un pacient. Recoltarea laparoscopică înseamnă o experiență medicală umanizată, o recuperare ușoară și mai puțin impact postoperator. Totul este despre echipă – chirurgi, anesteziști, hepatologi, specialiști ATI – care contribuie la salvarea de vieți”, a declarat Prof. Dr. Vlad Brașoveanu.
La realizarea intervenției au participat medici din mai multe specializări, din echipa coordonată de Prof. Dr. Vlad Brașoveanu:
Dr. Dragoș Romanescu, Dr. Ionuț Duduș, Dr. Alexandru Ristea, Dr. Iulian Moșteanu (chirurgie generală), Dr. Dragoș Zamfirescu (chirurgie plastică și microchirurgie), Dr. Gabriela Șmira (gastroenterologie), Dr. Andrei Cristea, Dr. Bogdan Grigorescu, Dr. Cristina Vlăduțescu (ATI) și Dr. Valentin Enache (anatomie patologică).
Transplantul de la SANADOR vine într-un moment simbolic, la 25 de ani de la primul transplant hepatic reușit în România, marcând o evoluție majoră în chirurgia de profil. Spitalul dispune de o Secție ATI de categoria I, cu dotări avansate pentru monitorizarea și îngrijirea pacienților cu patologii hepatice severe.
Centrul Integrat de Excelență în Boli Hepatice SANADOR oferă soluții personalizate, reunind expertiza în hepatologie, chirurgie și transplant. Pacienții beneficiază aici de tratamente inovatoare și acces la tehnologii de ultimă generație.