Cătălin Predoiu, președintele interimar al PNL, a afirmat că singurul competitor capabil să-l înfrunte pe George Simion în turul al doilea al alegerilor prezidențiale este Crin Antonescu.
Acesta a subliniat că nu are nicio îndoială în legătură cu victoria lui Antonescu și a făcut apel la susținerea acestuia în contextul unei bătălii decisive pentru viitorul României.
„Avem o datorie, dacă vrem să salvăm România de un candidat care are interdicție să intre în mai multe țări. Trebuie să ducem această bătălie fără nicio ezitare, cu toată energia, pentru Crin Antonescu și pentru România. Votul util, votul necesar trebuie să meargă către Crin Antonescu. Orice altă variantă este o vulnerabilitate pentru țara noastră”, a transmis Cătălin Predoiu, la un miting electoral organizat la Bacău, potrivit agerpres.ro.
Cătălin Predoiu a continuat să își exprime încrederea în candidatura lui Crin Antonescu, menționând că acesta înregistrează o creștere constantă în sondaje și că progresul echipei este evident.
„Suntem într-o adevărată bătălie politică, care se apropie de o primă bornă de control. Este bine să știm cum stăm. Vă spun cu responsabilitate că stăm bine, suntem în progres, candidatul nostru, Crin Antonescu, crește de săptămâni bune în sondaje. Nu am nici cea mai mică îndoială, nici o emoție, că vom câștiga. Sigur că vom câștiga! Forța noastră nu are cum să fie pe locul doi la finalul acestei competiții”, a mai precizat președintele interimar al PNL.