Mărturia mamei lui Răzvan, elevul român rănit grav în atacul din Austria. Băiatul ei a fost împușcat în cap de două ori

Atacul armat din Austria a șocat întrega Europă. Printre răniți se află și doi români.

Mama unuia dintre românii împușcați în școala din Garz a povestit la Antena 3 CNN în ce stare se află copilul și cum s-a întâmplat totul. Băiatul a fost împușcat de patru ori, dintre care două gloanțe le-a primit cap. Din fericire, Răzvan a supravieţuit.

„Dumnezeu a făcut o minune. El e bine”

El a ajuns în stare gravă la spital, iar medicii l-au operat de urgenţă.

„El este ok, Dumnezeu a făcut o minune. El e bine. Ne pare rău de restul părinților, suntem alături de părinții îndoliați”, a declarat mama elevului rănit.

„Răzvan e stabil, cu mama nu pot lua legătura, probabil a mers la spital, operația a decurs bine, mama e bucuroasă pentru că operația a reușit.

Patru gloanțe i-au intrat în corp, la picior, la braț și două la cap.

E un gimnaziu recunoscut, o școală bună”, a precizat pastorul Fedor Covaci.

Între timp, apar noi informații și controverse cu privire la atacul sângeros. Se pare că unitatea de învăţământ nu ar fi avut paza asigurată.

Toată lumea se întreabă cum a fost posibil ca un fost elev să intre fără probleme în școală cu două arme de foc încărcate cu câte 30 – 40 de cartușe.

Criminalul s-a sinucis

Criminalul a intrat pe poarta din față, iar în drum spre intrarea principală a scos o armă și a împușcat doi profesori, după care a mers la etajul doi, unde a tras prin ușa fostei clase unde a învățat el.

Mai apoi s-a dus la o altă sală și a descărcat cea de-a doua armă.

La final, individul s-a închis în toaleta școlii și s-a sinucis.

În acest moment, școala este păzită de poliție, nimeni nu intră și nu iese.

De asemenea, la poarta școlii se află un altar de lumânări și fori.

Cât despre starea celor 11 persoane rănite, medicii spitalelor unde aceștia spun că aceștia ar fi într-o stare stabilă.

Tags: