Momente inedite la Ceremonia de încheiere a Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro. Brazilia a predat ştafeta Japoniei pentru ediţia viitoare şi premierul nipon şi-a făcut o intrare spectaculoasă pe faimosul stadion Maracana, informează AP.
După o prezentare ''high tech'' a ediției de peste patru ani, semnată de Comitetul Tokyo 2020, prim-ministrul nipon Shinzo Abe a apărut pe Maracana precum îndrăgitul persoanj din jocurile video de la Nintendo, Mario. Acesta a fost aplaudat de întreg stadionul, iar după acordurile imnului olimpic, steagul olimpic a fost înmânat, de către preşedintele Comitetului Olimpic Internaţional Thomas Bach, guvernatorului orașului Tokyo, Yuriko Koike.
Președintele CIO, Thomas Bach, a declarat apoi Jocurile de la Rio închise și a chemat tineretul lumii să se reunească peste patru ani la Tokyo. Stingerea flăcării olimpice și Jocurile de artificii au pus punct ceremoniei de închidere a Olimpiadei de la Rio, pe ritmuri de carnaval.
La ediția a 31-a a Jocurilor Olimpice de vară, de la Rio de Janeiro, au participat peste 11.000 de sportivi și 205 țări, plus o delegație a sportivilor refugiați și una a sportivilor care au evoluat sub drapelul olimpic, care au evoluat la 306 probe din 28 de sporturi. România a participat cu o delegație de 96 de sportivi și 7 rezerve, la 15 sporturi şi a ocupat locul 47 în clasamentul pe medalii la Rio, cea mai slabă clasare a sa la Olimpiadele postbelice, cu cinci medalii. În clasamentul pe medalii, primul loc a fost ocupat de delegația Statelor Unite, urmată de Marea Britanie şi China.
Premierul nipon Shinzo Abe, apariție spectaculoasă la ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de la Rio
#DIRECT_ONE_gt1m0b#