Mai multe zone din țară, afectate de incendii de vegetație scăpate de sub control. „E strigător la cer”

Mai multe zone din țară, afectate de incendii de vegetație scăpate de sub control. „E strigător la cer”
Sursa foto simbol: Hepta - ImagineChina / Wang hao

Incendiile de vegetaţie le-au venit de hac celor care încearcă să le lichideze. În Mehedinţi, hectare întregi au ars, iar flăcările amenințau casele și culturile agricole. Pe de altă parte, în Hunedoara,  pompierii se chinuie să stingă focul care a cuprins o pădure şi s-a extins rapid.

În satul Zegujani, din comuna Florești, pompierii s-au luptat minute în şir cu flăcările care se apropiau de case, amenințând să le distrugă.

„E strigător la cer! Locurile sunt pline de mărăcini, de arşiţă, de paie. Porneşte focul foarte repede”, au spus localnicii, potrivit Observator News.

Cauza celor mai multe incendii de vegetație

De cele mai multe ori, incendiile sunt provocate chiar de oameni. De la intenția de a-și curăța terenurile, se poate ajunge la distrugeri masive atunci când focul scapă de sub control.

„Au ars aproximativ 40 hectare vegetaţie uscată şi 20 hectare de litieră. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis, în spaţii deschise”, a spus Marian Moşneanu, ISU Mehedinţi.

Mistuită de flăcări a fost și o pădure din comuna Dumbrava, unde misiunea pompierilor a fost îngreunată de terenul accidentat. Din fericire, focul a fost stins la timp şi nicio cultură agricolă nu a fost afectată.

„Intervenţia devine dificilă deprece nu putem interveni sub incendiile de coronament, ne expunem unui pericol major. Singura soluţie este să-l aşteptăm la marginea pădurii”, a spus Adrian Mangu, ISU Strehaia.

Temperaturile ridicate facilitează apariția incendiilor de vegetație

Și pompierii din Hunedoara au fost nevoiți să actioneze în forță, după ce o pădure din comuna Peştişu Mic a fost cuprinsă de flăcări.  Mai multe echipaje s-au luptat ore în şir cu flăcările.

„Intervenţia a fost dificilă din cauza temperaturilor ridicate, a imposibilităţii accesului în pădure a autospecialelor cu apă, dar şi a suprafeţei mari a terenului cuprins de flăcări”, a spus Lucian Morogan, ISU Hunedoara.

Cum temperaturile ridicate facilitează apariția incendiilor, riscul rămâne în continuare crescut.