Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri reducerea cabinetelor aleșilor locali, inclusiv a demnitarilor de la nivel central. Acesta a precizat că în prezent numărul angajaților care lucrează în cadrul cabinetelor de lucru ale demnitarilor și aleșilor locali depășește 10.000 la nivel național:
„Așa cum știți, în actuala legislație, pe lângă fiecare ales local, primar, viceprimar, președinte de Consiliu Județean, vicepreședinte există un număr de oameni în cabinet.
Doi la un primar de comună, unu la un viceprimar de comună, la un președinte de Consiliu Județean – patru, și așa mai departe…Cred că putem reduce acest număr pentru că la nivel de țară numărul acestora depășește 10.000 și la fel cum ne vom propune ca și la nivel central să reducem aparatele de consilieri de pe fiecare demnitar, cred că putem face acest lucru și la nivel local, în așa fel încât să avem per total administrații mai eficiente, mai responsabile și am încredere că aleșii locali din rândurile cărora provin și eu, și am 16 ani de activitate continuă de ales local, înțeleg că putem funcționa mult mai bine, putem avea servicii mai bune pentru comunitățile noastre cu mai puțini bani, fiind în serviciul oamenilor, dar folosind toate pârghiile pentru acest lucru”.