Noi detalii ies la iveală, în plină criză bugetară, cu privire la privilegiile pe care le primesc magistrații. Peste 80 de persoane – foşti sau actuali magistraţi, avocaţi sau notari – stau în locuinţe de serviciu ale Ministerului Justiţiei şi plătesc chirii modice – între 60 şi 197 de lei, potrivit unei analize Europa Liberă.
Ca top al chiriilor plătite, 15 persoane plătesc 197 de lei – suma maximă; 13 – 194 de lei, iar 12 suma minimă – 60 de lei. 36 dintre chiriaşi sunt pensionari ”speciali”.
Unii au părăsit sistemul de mai bine de zece ani şi au păstrat locuinţele, deşi aveau deja proprietăţi în judeţul Ilfov, conform declaraţiilor de avere.
La finalul lui 2022, prin Legea 303/2022, Parlamentul a instituit interdicţia de a mai avea o locuinţă de serviciu după ieşirea la pensie, însă actul normativ nu a afectat chiriaşii cu contracte active.
Ministerul Justiţiei a refuzat să divulge numele magistraților, invocând protecţia datelor cu caracter. Ministerul Justiţiei a refuzat, de asemenea, să precizeze durata pentru care aceste contracte mai sunt valabile.
Informaţii publice consultate de jurnaliştii Europa Liberă, confirmate de surse oficiale, au permis identificarea unora dintre cei care locuiesc în aceste imobile. Printre ei se află Valentin Bădiţă, Mihail Dafina şi Ingrid Luciana Mocanu.
Valentin Bădiţă este judecător la Curtea Militară de Apel, iar soţia sa este grefier la Tribunalul Militar Bucureşti. Familia are un apartament în Bragadiru, pe lângă alte imobile în judeţul Gorj.
Mihail Dafina a fost magistrat militar până pe 29 decembrie 2021, când s-a pensionat. Dafina avea, la părăsirea magistraturii, un apartament de 109 mp în Chitila, judeţul Ilfov.
Ingrid Luciana Mocanu a fost angajată la Ministerul Justiţiei din octombrie 1998, şi a lucrat în diverse departamente până în decembrie 2007, când a fost detaşată la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP).
Ingrid Mocanu a ieşit la pensie după 25 de ani de carieră, ca pensionar special, după modificarea legii care le permitea chiriaşilor să rămână în locuinţele Ministerului de Justiţie şi după încetarea raporturilor de serviciu cu statul.
Potrivit unor surse judiciare, patru judecători de la Înalta Curte, beneficiari ai locuinţelor de serviciu – Lidia Bărbulescu, Victor Paşca Cameniţă, Dragoş Bărcănescu, Victor Pavel Perju – au cerut instanţei, în 2005, să le permită să cumpere totuşi apartamentele, argumentând că acest drept era deja câştigat.