Semjén Zsolt, vicepremierul Ungariei, a declarat joi, la o dezbatere organizată în cadrul Universității de Vară de la Băile Tușnad, că el nu a avut niciodată un complex antiromânesc și consideră că relațiile dintre Ungaria și România trebuie consolidate.
Acesta s-a referit în mod special la relațiile economice dintre cele două țări. Totodată, Semjén Zsolt a vorbit despre ajutorul pe care România l-a primit din partea Ungariei pentru a intra în Schengen, spunând că „Guvernul Orban a suferit mult, s-a sacrificat chiar ca să împingă cumva în zona Schengen România”.
„Eu niciodată nu am avut niciun complex antiromânesc. Eu, cu cea mai mare deschidere, cu inima deschisă, ca politician din Ungaria, cred că ar trebui să fie relațiile și mai strânse, mult mai strânse cu România. (…)
Dacă noi am reușit, Ungaria a reușit cu Serbia să ajungă la această reconciliere, la această pace sufletească, și poate că nu exagerez spunând că am ajuns la o camaraderie cu sârbii, la o deschidere, la o încredere necondiționată pe plan economic și pe multe alte planuri, de ce nu putem să facem același lucru și cu România? (…)
Deci, dacă acest lucru s-a întâmplat în Serbia, de ce ar fi o utopie să ne gândim că acest lucru este posibil și cu România? Și eu cred, sunt ferm convins, că acest lucru este în interesul României și în interesul Ungariei și în interesul maghiarilor de aici. Deci, încă o dată, nu a depins de noi și nu depinde de noi. Noi am întins o mână către frații noștri români și sunt convins că va veni o vreme când acea mână întinsă a noastră va fi acceptată”, a declarat Semjén Zsolt, potrivit traducerii asigurate de organizatori și citată de Agerpres.
El a mai afirmat că discuția dintre premierii Ilie Bolojan și Viktor Orbán a fost „un lucru firesc”.
Totodată, Semjén Zsolt a spus că relațiile economice dintre cele două țări sunt foarte bune, dar trebuie consolidate: „Și vă spun un exemplu. Să aruncăm o privire asupra hărții Europei: de la granița cu Ucraina până în Gibraltar am autostradă, ca să mă pot deplasa. Deci, există această axă Est-Vest pe care se clădește economia europeană. Dacă eu vreau să mă îndrept din Marea Baltică spre Marea Neagră, atunci mă deplasez cu personalul. (…) Deci, ar fi de interes vital ca țările noastre să se integreze pe această axă Nord-Sud”.