Ciucu: Nicușor Dan poate să creadă în Bolojan, care se ține de cuvânt, sau să creadă un mincinos mitoman. Ați văzut acea factură la Nordis? Că eu n-am văzut-o (VIDEO)

Ciucu: Nicușor Dan poate să creadă în Bolojan, care se ține de cuvânt, sau să creadă un mincinos mitoman. Ați văzut acea factură la Nordis? Că eu n-am văzut-o (VIDEO)
Sursa Foto: Facebook - Ciprian Ciucu

Ciprian Ciucu, primarul general al Capitalei și prim-vicepreședinte al PNL, a declarat că poate n-am fi ajuns în actuala criză politică dacă președintele Nicușor Dan ar fi lansat „un apel la PSD”. Ciucu a mai susținut că Nicușor Dan ar trebui să aibă încredere în premierul Ilie Bolojan, liderul PNL, care a demonstrat de-a lungul timpului că se ține de cuvânt, nu în Sorin Grindeanu, liderul PSD, care e „un mincinos mitoman”. „Nu știu, ați văzut acea factură la Nordis? Că n-am văzut-o”, a mai spus Ciucu.

Afirmațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „News Pass”, moderată de Laura Chiriac pe B1 TV.

Declarațiile lui Ciprian Ciucu despre atitudinea lui Nicușor Dan

Despre afirmațiile de azi ale președintelui Nicușor Dan, că indiferent de votul pe moțiunea de cenzură România va rămâne pe linia pro-occidentală, Ciprian Ciucu a declarat: „Dacă domnul președinte știe ceva și e atât de sigur și de optimist, asta nu poate decât să mă bucure. Ceea ce pot să vă spun este că știe probabil că PNL nu se va lăsa umilit de această afacere politică. Deci dacă se va face o majoritate foarte bine, într-o săptămână cu atât mai bine, dar fără noi”.

„Există o posibilitate, de ce nu, să știe că poate să facă PSD un guvern cu alții fără PNL. (…) Poate, de exemplu, să se adreseze USR-ului dacă dorește să rămână la guvernare împreună cu PSD. Dar decizia noastră este insurmontabilă. Deci poate să fie, deși nu cred din ceea ce am văzut că au declarat politicienii din USR, că nu vor rămâne cu PSD la guvernare… deci dacă dânsul are altă soluție… poate o soluție ar fi fost un apel la PSD să nu ajungem aici. Nu știu, mă gândesc și eu. Aveam un guvern pro-european, toată lumea era mulțumită”, a continuat Ciucu.

Întrebat dacă președintele Dan ar fi trebuit să facă un astfel de apel, liberalul a răspuns: „Nu stau eu să-i spun ce să facă și nu să facă, dar mă gândesc că poate ar fi ajutat la un moment dat. Nu știu. Poate ar fi ajutat, poate nu. Poate domnul Grindeanu e atât de hotărât să arunce țara în haos, încât poate un astfel de apel al președintelui ar fi rămas fără ecou”.

Îi e lui Nicușor Dan teamă de un Ilie Bolojan prezidențiabil?

Întrebat despre presupuse temeri ale lui Nicușor Dan de un prezidențiabil Ilie Bolojan, Ciprian Ciucu a răspuns cu un atac la Sorin Grindeanu: „Avem de-a face cu un mincinos mitoman, care și-a încălcat cuvântul repetat, și s-a văzut acest lucru, și avem de-a face cu un om care și-a ținut cuvântul. Ilie Bolojan. (Și mincinosul cine?) Celălalt, care a aruncat țara în aer. Pentru că asta este foarte clar, adică se vede foarte, foarte clar. Sunt declarații în care ei nu vor face coaliții sau alianțe cu AUR și așa mai departe și au făcut ca să dărâme guvernul. Sunt nenumărate… Nu știu, ați văzut acea factură la Nordis? Că n-am văzut-o. Tot o așteptăm, cu toții. Apropo de credibilitatea cuiva… Și avem un om care a zis ”domnule, nu voi candida la președinție” și nu a candidat. Și bătuse palma, nu cu Nicușor Dan, care este un om onorabil, ci vorbise, bătuse palma cu PSD-istul Ciolacu. Și până și față de acel Ciolacu și-a ținut promisiune. Deci, pe cine te bazezi? Pe cuvântul unui om care și l-a încălcat de mai multe ori sau pe cuvântul unui om care este renumit că-și ține cuvântul? Eu m-aș baza pe al doilea. Adică, eu așa văd lucrurile. Ilie Bolojan nu este o amenințare pentru președintele Nicușor Dan. Eu nu sunt o amenințare pentru președintele Nicușor Dan. Nu mă interesează. Mă interesează acest oraș”.