Valentin Mircea nu mai demisionează de la șefia Corpului de Control al premierului: Dacian Cioloș m-a rugat să rămân

Valentin Mircea a revenit asupra deciziei de a demisiona din funcția de șef al Corpului de Control al premierului. Acesta a scris pe Facebook că încă de la începutul lunii septembrie i-a cerut şefului Guvernului ca, odată cu reorganizarea Corpului de Control în Inspecţia Generală a Guvernului, dar nu mai târziu de finalul lunii octombrie, să fie eliberat din funcţie, însă primul ministru l-a rugat să rămână până la finalizarea mandatului actualului Cabinet.

”Având în vedere informaţiile apărute în această dimineaţă în mass-media, precizez următoarele: încă de la începutul lunii septembrie am solicitat primului ministru că, odată cu reorganizarea Corpului de Control al Primului Ministrului în Inspecţia Generală a Guvernului, dar nu mai târziu de finalul lunii octombrie, să fiu eliberat din funcţie, pentru a putea să mă ocup de proiectele profesionale şi academice amânate odată cu venirea la guvern, inclusiv un ciclu de studii post-doctorale în străinătate. Primul ministru m-a rugat să răman insă în continuare, pană la finalizarea mandatului actualului guvern”, scrie Valentin Mircea.
"Proiectul de OUG privind înfiinţarea Inspecţiei Generale a Guvernului prevede că la conducerea acestei noi structuri să se afle un funcţionar public, în vederea asigurării profesionalismului şi stabilităţii structurii de control a Guvernului", adaugă acesta.