În urma apariției a tot mai multe zvonuri că PSD s-ar orienta mai degrabă spre o alianță cu AUR, decât să mai stea cu Ilie Bolojan la aceeași masă, Sorin Grindeanu a vrut să spulbere orice idee a unei astfel de mișcări a PSD-ului. Însă nici el nu pare prea convins.
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că social-democraţii nu au discutat despre o eventuală alianţă cu AUR, aşa cum se vehiculează în spaţiul public. Însă la întrebarea „dacă poate garanta că asta nu se va întâmpla” șeful PSD nu a mai fost atât de convins. Și a preferat să spună că „nu în acest moment”.
”Noi am hotărât să intrăm în alianţă cu PNL, USR, UDMR şi minorităţi, nu doar 100 de oameni din Comitetul Politic Naţional, ci am făcut un vot extins în partid, aproape 5.000 de oameni au votat pentru intrarea în această coaliţie. Eu nu am cunoştinţă de vreo coaliţie PSD – AUR. Nici nu am discutat aşa ceva.
Ca să fim intrăm într-o treabă de acest tip, ar trebui să ieşim din coaliţia actuală ceea ce nu ne dorim. Nu e o chestiune pe care vreau să o comentez, fiindcă n-am de ce. N-avem alte gânduri în acest moment.”, a declarat Grindeanu.
Grindeanu pare însă că vrea să se convingă pe el însuși că nu va face o alianță cu AUR, pentru că în cazul unei ruperi a Coaliției, e greu de crezut că PSD ar renunța la putere. Iar calculele arată că PSD poate face o altă majoritate doar cu AUR.
Și, dacă luăm în calcul toate atacurile șefului PSD la adresa lui Bolojan din ultimele 2-3 zile, nu îl putem crede pe Sorin Grindeanu că nu s-a gândit și la asta. Nu mai vorbim de atacurile concertate ale PSD-iștilor încă de la începutul guvernării sub bagehta lui Bolojan.
Iar din partea oamenilor lui Simion, nu pare să vină nicio rezistență împotriva unei alianțe cu PSD. De atfel, Simion a și spus că o alianță cu PSD i-ar prinde bine. A încercat el să mai spele declarația cu niște condiții puse de AUR pentru PSD, însă nici măcar el nu le crede. De altfel, încă din vară George Simion vorbea despre o înțelegere cu PSD.