Horațiu Potra vrea să se întoarcă în România. Se teme de mâna rușilor? Ce știe mercenarul lui Georgescu

Horațiu Potra vrea să se întoarcă în România. Se teme de mâna rușilor? Ce știe mercenarul lui Georgescu
Horațiu Potra Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Răsturnare de situație în cazul lui Horațiu Potra. Mercenarul lui Georgescu anunță că vrea să se întoarcă în România.

De ce vrea Potra să se întoarcă în România

După ce a fugit în Dubai să scape de legea din România, Horațiu Potra anunță acum că vrea să se întoarcă în țară. Anunțul a fost făcut prin avocații săi, care spun că e revenirea în România e o chestiune de zile.

„Domnul Potra are locuință în Dubai, are afaceri în Dubai, are o viață și acolo. Astăzi a discutat la nivelul procuraturii și a luat decizia oficială de a se întoarce. Mai multe detalii nu am libertatea să vă spun cu privire la discuțiile care au avut loc acolo, decât că a luat această decizie. Este dispus să vină în țară și să își caute dreptate. Are încredere în justiție, are încredere că procesul va avea o finalitate corectă, că va reuși să își dovedească nevinovăția în această situație și bineînțeles că se va supune procedurilor legale.”, a declarat Șerban Moga, unul dintre avocații lui Potra, la Antena 3.

Se teme Potra de ruși? Ce ascunde?

Anunțul lui Horațiu Potra este unul suprinzător, Pentru că vine după ce  The Guardian a anunțat că oameni ai Kremlinului vor să îl țină pe mercenarul lui Georgescu în Dubai. Și, deși, inițial, Potra ar fi vrut să fugă la Moscova, acum se pare că s-a răzgândit.

Și apare întrebarea: de ce a schimbat fostul legionar direcția?. O ipoteză ar fi că se teme de mâna lungă a rușilor. Pentru că el ar putea fi omul care să ascundă secrete majore despre implicarea Moscovei în alegerile din România din 2024, dar și despre implicarea rușilor în lovitura de stat pe care urma să o dea Călin Georgescu, după anularea alegerilor.

Vă reamintim că Horaţiu Potra este acuzat de tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive, orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, instigare publică. În același dosar este acuzat și Călin Georgescu de complicitate la tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale și comunicarea de informații false, în formă continuată.

Planul lui Potra și Georgescu. Sunt rușii în spate?

Potrivit procurorilor, Georgescu și Potra s-au întâlnit pe 7 decembrie 2024, la o zi după ce Curtea Constituțională a decis anularea alegerilor prezidențiale, în Ciolpani, unde au pus în discuție un plan, conform căruia Potra și mercenarii săi, cu pregătire militară, urmau să creeze haos în București.

Astfel, Horațiu Potra a organizat un grup paramilitari de 21 de persoane, urmând să vină în București unde să declanșeze proteste împotriva autorităților și a celor care au decis anularea alegerilor. Protestele urmau să fie deturnate în acțiuni violente care să aibă ca rezultat împiedicarea exercitării puterii legitime în stat.

Au vrut rușii să forțeze impunerea lui Georgescu prin Potra?

Și există întrebarea dacă rușii au vrut să forțeze impunerea lui Călin Georgescu după ce autoritățile române au anulat alegerile tocmai din cauza interferențelor rusești în scrutinul din 2024.

Președintele Nicușor Dan a afirmat în urmă cu câteva zile că nu sunt dubii în sensul intervenției Moscovei în alegeri, însă nu este cunoscută rețeaua din România prin care a lucrat Kremlinul. Răspunsul la această necunoscută ar putea fi dat chiar de Horațiu Potra. Și probabil cu rușii nu ar dori un astfel de răspuns.