Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a criticat dur Guvernul și pe ministrul de Finanțe. Grindeanu le-a reproșat că sunt întârzieri importante în procesul de aprobare a bugetului pentru anul viitor. „Târziu, foarte târziu!”, a spus Grindeanu, evidențiind că această situație blochează implementarea pachetului de solidaritate 2026 și sprijinul destinat pensionarilor.
Potrivit lui Grindeanu, măsurile din pachetul social al PSD, care includ și un ajutor unic pentru pensionarii cu venituri reduse, nu vor fi prezentate ca proiect separat în Parlament. În schimb, acestea vor fi cuprinse în Legea bugetului de stat pentru anul 2026.
„Pachetul de solidaritate sunt măsuri care trebuie cuprinse în buget. Nu va fi un pachet asumat în Parlament, ci măsuri asumate în bugetul de stat”, a declarat vicepremierul, referindu-se la negocierile din coaliția de guvernare.
Ședința coaliției de guvernare planificată pentru această săptămână a fost amânată din cauza divergențelor legate de reforma administrației și măsurile economice. Tensiunile au fost evidente și în întâlnirea de săptămâna trecută la Palatul Victoria, unde liderii coaliției nu au reușit să ajungă la un acord final.
Grindeanu a menționat că discuțiile continuă, iar forma în care pachetul social va fi aprobat, fie prin lege, fie prin ordonanță, va fi decisă de Guvern.
„Suntem în discuții pe tot pachetul și așteptăm din partea Guvernului să vină cu procedura pe care dorește să o aplice. Nu am un răspuns acum dacă se poate prin OUG. Nu avem nimic împotrivă, ambele concomitent”, a spus vicepremierul, potrivit Știripesurse.
În opinia lui Grindeanu, Ministerul Finanțelor are responsabilitatea principală pentru întârzierile privind aprobarea bugetului. El a adăugat că discuțiile cu ministerele s-au încheiat, iar limitele financiare au fost deja stabilite.
„Ar trebui ca, pe finalul acestei luni, să își termine procedurile și să vină cu bugetul. Târziu, foarte târziu.”, a spus Grindeanu.
Informațiile din interiorul coaliției arată că pachetul propus de PSD include:
un sprijin financiar unic pentru pensionarii cu venituri mici, care se va acorda în două tranșe, în aprilie și decembrie 2026
eliminarea contribuției CASS pentru mamele cu copii
un program dedicat copiilor din familii defavorizate
Costul total estimat al acestor măsuri este de circa 2,35 miliarde lei.
Adoptarea pachetului este condiționată însă de aprobarea bugetului și de consensul politic în coaliție, în condițiile în care deciziile majore sunt amânate până când cadrul fiscal pentru 2026 va fi clarificat.