Proiectul de lege privind coșul minim de consum pentru un trai decent a fost respins la Senat prin voturile aleșilor de la AUR și de la Grupul PACE (ex SOS și POT), spune senatoarea social-democrată Victoria Stoiciu. Ea acuză aceste formațiuni de cinism deoarece public pretind că luptă pentru românii de rând, dar în Parlament votează contra lor.
„Proiectul de lege privind coșul minim de consum pentru un trai decent a fost respins azi (luni, 30 martie – n.r.) la senat. 55 de voturi pentru, 7 contra, 45 de abțineri.
Grosul opoziției a venit de la AUR — cu o singură excepție notabilă — și de la grupul PACE ( ex SOS și POT). Același AUR care nu ratează nicio ocazie să urce la tribună și să vorbească despre români năpăstuiți, despre salariul minim, despre traiul decent, despre lupta pentru omul de rând. Același grup PACE care se prezintă drept vocea celor lăsați în urmă de sistem.
Ei bine, astăzi (luni, 30 martie – n.r.) am văzut cât valorează acele cuvinte. Exact atât cât valorează orice minciună – zero.
Să vorbești la fiecare intervenție despre demnitatea romanilor, despre dreptul la un trai decent și apoi să nu votezi o lege în acest sens, nu este doar ipocrizie. Este populism în forma sa cea mai crudă și mai cinică. Este să îți construiești capital politic pe suferința oamenilor, fără nicio intenție reală de a o ameliora.
Lupta nu este însă pierdută. Proiectul merge la Camera Deputaților, care este decizională. Mă voi lupta în continuare, pentru că demnitatea în muncă și traiul decent nu sunt un lux, sunt un drept. Iar afacerile care fac profit pe seama exploatării și a salariilor de mizerie nu au dreptul să existe într-o țară europeană.
Mulțumesc tuturor colegilor care au votat și susținut inițiativa!”, a transmis senatoarea Victoria Stoiciu, pe Facebook.
Proiectul de lege la care face referire senatoarea introduce cantități fixe de alimente care intră în calcularea de către INS a coșul minim de consum „pentru un trai decent în România” al unei familii formată din doi adulţi salariaţi, de 35-45 de ani, şi doi copii în întreținere, de 12-14 ani, respectiv 8-10 ani. Coșul minim este luat în calcul la stabilirea salariului minim brut pe economie.
Inițiativa prevede cantități fixe de legume, cereale, carne, lactate, fructe, ulei, cafea, dar și cantități pentru produse de uz caznic, servicii de tuns, internet și televiziune, rechizite pentru elevi, bilete la teatru, medicamente și analize.
Inițiatorii proiectului susțin că noua formulă ar corecta o lacună majoră: lipsa unor criterii clare după care se calculează necesarul minim de consum. Practic, statul ar avea pentru prima dată un reper concret pentru a evalua cât ar trebui să câștige un român pentru a trăi decent.
Însă unii parlamentari au atras atenția că nivelul stabilit este insuficient și nu reflectă nevoile reale ale populației.
„Eu am o altă optică despre legea acesta care îmi spune ce să mănânc și în ce cantitate, ca și cum suntem toți egali. Să spunem în lege că în coșuleț trebuie să fie un kg de pâine sau de făină, poate nu mănânc, poate mănânc cu totul altceva, este o gândire care nu ține cont mai deloc de perspectiva angajatorului”, a apreciat senatoarea Violeta Alexandru.