Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR, a declarat că partidul ar trebui să voteze eventuala moțiune de cenzură depusă de PSD. Peiu a mai spus că parlamentari ai PSD și PNL vin des la AUR pentru a cere sprijin pe proiecte legislative, deși la televizor portretizează formațiunea ca „un fel de Al-Qaida”.
„În momentul în care ești pus să alegi dacă votezi sau nu pentru menținerea unui guvern pe care tu îl critici de un an și jumătate, nu prea ai cum să votezi în favoarea rămânerii acelui guvern în funcție. Pentru noi, guvernul care este acum în funcție este expresia politică a coaliției cu care suntem concurenți politici, adversari politici”, a declarat Petrișor Peiu, la Antena 3.
Întrebat dacă AUR va vota moțiunea de cenzură a PSD pentru dărâmarea Guvernului Bolojan, acesta a răspuns: „Nu văd un motiv pentru care nu am vota acea moțiune”.
Totuși, senatorul a ținut să precizeze că în AUR nu a fost luată o decizie formală în acest sens: „În momentul în care PSD-ul va depune o moțiune de cenzură, dacă o va depune, noi vom fi obligați să ne reunim într-un for de conducere și să stabilim o decizie formală”.
Cât despre condițiile puse de George Simion, liderul AUR, pentru ca formațiunea să negocieze cu PSD sau PNL, Peiu a afirmat: „Acuma… sunt niște condiții puse pentru realizarea unei înțelegeri mai ample, nu pentru votarea unei moțiuni. Eu cred că dacă ai în față un vot – cum este, cu bile, cu bila albă și bila neagră – și trebuie să alegi ce votezi… Eu nu știu ce o să scrie în moțiune, dar, în principiu, un partid de opoziție nu trebuie să voteze cu guvernul. Nu cred că vom vota cu guvernul”.
Petrișor Peiu a confirmat apoi că parlamentari ai PSD și PNL îi caută pe cei ai AUR. „Nu știu cu USR-ul…”, a mai precizat acesta.
„Cu PSD și PNL vorbim în fiecare zi, în mod curent. De exemplu, astăzi îmi venea să râd că o auzeam pe doamna Pauliuc ce spunea în ședința lor de la PNL, știind că de câteva ori dânsa a venit inclusiv la mine să îi susținem anumite proiecte. Adică ideea este că la televizor AUR este portretizat ca un fel de Al-Qaida, dar în Parlament ar vrea să se folosească de voturile noastre”, a detaliat Peiu.
Întrebat despre o eventuală propunere Călin Georgescu – premier, Petrișor Peiu a afirmat: „N-ar fi deloc o minune să acceptăm și să votăm un guvern condus de Călin Georgescu”, dar susține că AUR nu va face parte dintr-un executiv alături de PSD sau PNL.