Scandal în Senat. Schimburi de replici și momente tensionate au avut loc în ședința de plen de miercuri, unde un senator AUR a ironizat-o pe ministrul Mediului, Diana Buzoianu, în timpul discuțiilor privind acordarea unui sprijin financiar pentru apicultori.
Declarațiile au fost făcute în contextul dezbaterii unui proiect de lege care vizează susținerea acestui sector, dar intervenția parlamentarului a atras imediat atenția.
Senatorul Cristian Vântu a lansat un discurs ironic la adresa politicilor de mediu, făcând referire atât la apicultori, cât și la alte activități tradiționale.
„Dragi colegi, eu zic să fim foarte atenți la apicultorii ăștia, sunt foarte periculoși, sunt niște fasciști care discriminează trântorii, ăștia sunt mai rău decât ciobanii care își târăsc turmele de oițe prin munți și pe pășunile țării. Asta, firește, până să vină doamna Buzoianu și în mărinimia sa să curme acest obicei barbar al pășunatului după mii de ani”.
Ulterior, acesta a revenit asupra declarațiilor, explicând că a fost vorba despre o ironie, dar avertizând asupra unor posibile derapaje ideologice.
„Firește că glumesc și am făcut o ironie, dar dacă nu facem nimic, dacă nu ne opunem discursului eco-marxist, acest tip de discurs poate să devină nu o glumă, ci o normă”.
Discuțiile au avut loc în contextul unui proiect de lege inițiat de UDMR, aflat pe ordinea de zi a Senatului, care prevede acordarea unui ajutor de stat pentru peste 36.000 de apicultori din România.
Potrivit propunerii, sprijinul ar urma să fie acordat timp de doi ani, în valoare de 12 euro pentru fiecare familie de albine.
În replică, Diana Buzoianu a acuzat, potrivit Știripesurse, o campanie coordonată împotriva sa, susținând că informațiile care circulă în spațiul public sunt false și distorsionate.
„De câteva zile e ordin pe unitate la AUR (și nu numai) să se facă postări cu mine cu informații false prin care zic că aș interzice eu pășunatul și activitățile tradiționale pe pășunile României”.
Ministrul a insistat că legislația propusă nu limitează aceste activități, ba chiar le reglementează clar.
„Pe scurt, nu doar că în zonele prioritare pentru biodiversitate nu vor fi oprite activitățile tradiționale, pășunatul sau cositul, dar am și introdus expres în lege definirea zonelor cu management activ unde am trecut negru pe alb că se vor putea desfășura aceste activități”.
Criticile au continuat din partea AUR, unde deputatul Valeriu Munteanu a susținut că ministrul prezintă doar o parte din realitate.
„Da, legislația menționează că pășunatul și cositul pot fi permise în anumite zone prioritare pentru biodiversitate (ZPB). Dar aceeași legislație stabilește că (…) o mare parte din suprafețe va intra în regim de non-intervenție, unde pășunatul și cositul devin imposibile; restul suprafețelor vor fi încadrate în management activ, unde aceste activități nu mai sunt drepturi ale comunităților, ci permisiuni tolerate ca excepții strict condiționate „de necesitățile biodiversității””.
Acesta a mai atras atenția că, potrivit metodologiei invocate, o mare parte din suprafața parcurilor naționale ar urma să fie supusă unor restricții stricte.