Ilie Bolojan l-a revocat pe omul numit de Nicolae Ciucă. Premierul interimar al României a decis schimbarea conducerii Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (ANMCS). Decizia a fost publicată vineri în Monitorul Oficial și vizează înlocuirea lui Valentin-Florin Ciocan din funcția de președinte al instituției, cu rang de secretar de stat.
La conducerea ANMCS a fost numită Venera-Luminița Copăescu, care va prelua mandatul pentru următorii cinci ani, potrivit deciziei oficiale, citată de Agerpres.
Schimbarea de la vârful instituției a fost oficializată printr-un document semnat de premierul interimar Ilie Bolojan.
”La data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Valentin-Florin Ciocan se revocă din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate. (…) Începând cu data prevăzută la art. 1, doamna Venera-Luminiţa Copăescu se numeşte în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate pentru un mandat de 5 ani”, potrivit deciziei privind unele măsuri pentru asigurarea conducerii Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate, semnată de Bolojan.
Numirea vine după încheierea mandatului lui Valentin-Florin Ciocan la conducerea instituției.
Valentin-Florin Ciocan ocupa această funcție din martie 2022, când a fost numit prin decizie oficială de fostul premier Nicolae Ciucă.
Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate este responsabilă de coordonarea și evaluarea standardelor de calitate din sistemul sanitar, inclusiv în ceea ce privește acreditarea unităților medicale.