Cine e șoferița care a intrat cu mașina într-o bancă din Galați. E soție de politician (FOTO)

Șoferița în vârstă de 71 de ani care a intrat cu mașina într-o bancă din Galați, rănind o femeie de 66 de ani, este Xenia Dobre, medic oftalmolog și soția fostului politician Victor Paul Dobre.

Șoferiță, cu mașina direct în bancă

Șoferița a încurcat, cel mai probabil, modurile de condus. Vorbim, în acest caz, despre o mașină cu cutie automată. Voia să dea în marșarier, dar a ales modul „Drive”, iar mașina a pornit în față, informează Observator.

În urma impactului, a fost rănită o femeie care se afla în zona bancomatelor. Ea a ajuns la spital.

Din cauza pagubelor, banca a fost închisă.

Șoferița se numește Xenia Dobre, e medic oftalmolog și soția liberalului Victor Paul Dobre. Politicianul a fost ministru și secretar de stat în Ministerul de Interne, deputat și prefect.

Poliția a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Victor Paul Dobre. Sursa foto: cdep.ro