Se împlinesc 18 ani de la moartea părintelui Cleopa. Viața și învățăturile starețului de la Mănăstirea Sihăstria

Se împlinesc 18 ani de la moartea părintelui Cleopa. Viața și învățăturile starețului de la Mănăstirea Sihăstria
foto:/www.marturisitorii.ro

Pe 2 decembrie se împlinesc 18 ani de la moartea părintelui Cleopa, stareț la Mânăstirea Sihăstria din Botoșani. Pe numele său, Constantin Ilie, acesta s-a născut pe 10 aprilie 1912 și a fost arhimandarit și stareț în județul său natal. La moartea sa, unul dintre preoții prezenți, a povestit că a avut loc o minune.

„În câteva clipe am fost în Sfân­tul Altar. Odată cu mine a ajuns şi fratele Ni­colae (actualmente Ierom. Nicolae Toderiţă – Episco­pia Română din Ungaria), pe atunci paraclisier. În Sfântul Altar nu era nimeni. Şi eu şi fratele Ni­colae am încercat să oprim clopotul de la ta­blou, însă acesta nu reacţiona în nici un fel. (Clopotele de la Patriarhie sunt acţionate elec­tric, iar tabloul de comandă se află în Sfântul Altar). Văzând că nu îl poate opri, fratele Ni­colae a fugit la clopotniţă. Clo­potniţa stă încu­ia­tă, iar cheia se află la electrician, care trece pe acolo numai dimineaţa”.

Părintele Nicolae Toderiţă completează: „M-am uitat după Ştefan (celălalt paraclisier) sau nea Sebastian (electricianul), care aveau cheia de la clopotniţă, dar nu erau pe-acolo, şi atunci am fugit la clopotniţă şi am spart lacătul de la uşa de acces. Mi-era teamă că Părintele Patriarh mă va certa, crezând că eu am tras clopotul cel mare intenţionat. Am urcat la clopote. Nu era nimeni. Clopotul cel mare bătea cu putere. Am scos toate siguranţele. Numai aşa l-am oprit. A doua zi a venit vestea că Părintele Cleopa a plecat la Domnul”, informează Libertatea.

Părintele Cleopa s-a născut într-o familie de țărani. S-a alăturat obștii schitului Sihăstria și după ce a parcurs mai multe etape, a ajuns ahimandrit, iar ulterior Revine la Mănăstirea Sihăstria în toamna anului 1964, ca duhovnic al întregii obști, și povățuiește fără întrerupere atât calugări, cât și mireni, timp de 34 de ani.