Holograf a câștigat un proces de 60.000 de euro, în urma unei ȚEPE DE ZILE MARI!

Cei din trupa Holograf au dat lovitura la sfărșitul acestui an. Pe lângă numeroasele concerte, se pare că artiștii au o a doua sursă de venit, după ce au câștigat procesul cu o firmă cu care au colaborat în 2015.

Potrivit Click.ro, Eva Energy, societate care are ca obiect principal furnizarea de energie elctrică și gaze naturale și care la finalul anului 2015 a fost principalul partener al formației Holograf în turneul național de promovare al celui de-al 18 album al formației, a fost dată în judecată, așadar cântăreții urmează săse îmbogățească cu 60.000 de euro.

Fondatorul firmei a bătut palma pentru o sumă consistentă cu Dan Bittman, Edi Petroşel, Mugurel Vrabete, Tino Furtună şi Romeo Dediu însă, pe parcurs nu s-a mai respectat contractul. Astfel, cei cinci membri ai formației s-au ales cu o “ţeapă” de 282.199,48 lei, adică 60.000 de euro.

În cazul în care suma era mai mică, Holograf nu apela la instanță, însă în cazul de față au făcut-o. Au avut câștig de cauză și acum au de primit 60.000 de euro.

Ultima oră
22:39 - Criza din Orientul Mijlociu lovește puternic Qatarul. Cum afectează războiul exporturile și turismul
22:33 - A luat câteva lingurițe de înghețată și a murit. O ieșire cu prietenii a unui adolescent de 16 ani s-a transformat într-o tragedie
22:32 - Bolojan: PSD a dinamitat coaliția. PSD și AUR să vină cu soluțiile, că au demonstrat că au majoritate / Grindeanu nu are percepția că dacă muncești, o faci natural. Pentru el, trebuie să fii în campanie electorală ca să muncești (VIDEO)
22:04 - Un post de radio britanic a anunțat din greșeală moartea regelui Charles. Cum s-a produs eroarea care a provocat panică
21:58 - Bolojan explică de ce proiectul reactoarelor nucleare de la Doicești e păgubos pentru noi și bate obrazul americanilor: „Mie mi s-a părut responsabil că dacă îți respecți partenerii, să-i informezi. E vorba de banii României” (VIDEO)
21:58 - România cere eliberarea membrilor Global Sumud Flotilla. Oana Țoiu condamnă tratamentul aplicat protestatarilor
21:31 - Bolojan: Dacă Guvernul n-ar lucra practic de dimineața până seara și am face ce au generat PSD și AUR, practic România ar pierde o ocazie importantă de a închide PNRR-ul (VIDEO)
21:29 - Mona Lisa va avea un spațiu dedicat la Luvru. Ce modificări pregătesc arhitecții pentru opera de artă
21:28 - Trump joacă la rece dosarul Iranului. Conflictul începe să apese pe prețuri și pe sondaje
21:14 - Mai mulți neafiliați aleși pe listele AUR, SOS, POT și PSD s-au alăturat grupului parlamentar al PNL. Cum explică Bolojan: „Eu nu am încurajat traseismul politic, dar…” (VIDEO)