Nicolae Barbu, primarul municipiului Giurgiu, a declarat că, probabil, orașul pe care îl conduce este singurul în care a fost valabil un cod portocaliu de zăpadă și viscol, dar în care, totuși, s-a organizat obiceiul de Bobotează de aruncare a crucii sfințite în apă.
Episcopul de Giurgiu a fost cel care a săvârșit slujba de sfințire a apelor, pe malul canalului Cama, însoțit de un sobor de preoți. În acest an s-au oferit să recupereze crucea patru tineri cu vârste cuprinse între 21 și 33 de ani, doi dintre ei fiind frați.
În apă au fost aruncate mai multe cruci sfințite din lemn pentru ca fiecare participant să aibă șansa de a aduce una dintre ele la mal, notează Agerpres. Totuși, una dintre cruci a ajuns în barca scafandrilor care asigurau zona, iar alta l-a lovit în arcadă pe unul dintre tinerii care au sărit în apă, acesta având nevoie de îngrijiri medicale și fiind condus la ambulanță. Tânărul a fost transportat la Spitalul județean de urgență Giurgiu, iar starea lui este bună acum.
Tradiția de BOBOTEAZĂ s-a lăsat cu VICTIME la Giurgiu. O CRUCE aruncată de preot l-a LOVIT în arcadă pe unul dintre tinerii care au sărit în apă
#DIRECT_ONE_01qp5k#
Cel care a reușit să recupereze primul crucea este Marinel Mărgărit, în vârstă de 33 de ani.