Jaful anului: Kim Kardashian a fost JEFUITĂ de ROMÂNI în apartamentul din Paris

Jaful anului: Kim Kardashian a fost JEFUITĂ de ROMÂNI în apartamentul din Paris
foto: Sugarscape

Autoritățile franceze au arestat zilele trecute în jur de 17 persoane suspecte în cazul jafului comis asupra lui Kim Kardashian în Paris.

Suspecții au fost arestați în mai multe orașe din Franța și potrivit autorităților, majoritatea celor arestați erau români, iar trei erau femei. Cei mai mulți erau deja cunoscuți de poliția franceză fiindcă au mai comis jafuri armate și în trecut. Aceștia ar proveni din comunitatea românească.

"Palmaresul lor este edificator. Unii dintre ei au mai fost închişi. O sursă din cadrul poliţiei a precizat că cele cinci persoane care au agresat-o pe vedetă sunt printre aceşti suspecţi, precum şi complicii care i-au ajutat înainte de jaf şi după aceea. Cel mai în vârstă suspect are 72 de ani. Un bărbat arestat la Grasse are 62 de ani", se arată într-o publicație belgiană, potrivit Agerpres.

În urma perchezițiilor realizate în locuințele suspecților, polițiștii au descoperit sume impresionante de bani care, după presupunerile lor, ar proveni din vânzările bijuteriilor furate de la vedeta americană.

Anchetatorii au reușit să depiseteze suspecții în urma unor probe ADN și amprente din apartamentul în care a avut loc jaful. Aceștia au găsit probe și pe o bijuterie pe care hoții au scăpat-o în apropierea apartamentului respectiv și pe banda de scotch pe care i-au pus-o victimei înainte să o închidă în baie.

Suspecții au fost arestați și interogați de poliție timp de 96 de ore, urmând să fie duși în fața unui judecător care va decide ce se va întâmpla cu soarta lor.

În toamna anului 2016, Kim Kardashian a fost jefuită și amenințată cu arma de mai mulți indivizi în timp ce se afla într-un apartament din Paris. După ce au legat-o și închis-o în baie, hoții au fugit cu mai multe bijuterii în valoare de aproximativ 10 milioane de euro. Kim se afla în Franța împreună cu mama și una dintre surorile ei pentru a lua parte la Săptămâna Modei de la Paris.