Prezenţa generalului de brigadă Elena Istode în concedii alături de familia fostului deputat PSD Cristian Rizea nu a fost ilegală, dar reprezintă o problemă din punct de vedere deontologic, a declarat Adrian Țuțuianu, președintele Comisiei de control al SRI, după ședința în care conducerea Serviciului a fost audiată.
Acesta a precizat că membrii Comisiei au fost informați despre faptul că Istode a fost în vacanţă alături de familia lui Cristian Rizea la Nisa şi la Monaco, lucru pe care ea l-a adus la cunoștință conducerii SRI cu argumentul că ea și soția fostului deputat PSD au fost colege la facultate.
Șeful Comisiei de control al SRI: Prezenţa generalului SRI Elena Istode în concedii alături de familia lui Cristian Rizea este problematică din punct de vedere deontologic
#DIRECT_ONE_qgqvp2#
”A spus că a locuit pe perioada concediului într-o proprietate care aparţinea familiei Rizea”, a precizat Țuțuianu.
”Din punctul meu de vedere, chiar dacă nu avem o încălcare a legii, avem o problemă de raportare deontologică a ofiţerilor de informaţii”, a mai spus acesta.
Acum aproape o săptămână, Ion Cristoiu a postat pe blogul său imagini cu Elena Istode, pe care a prezentat-o ca fostă şefă a Direcţiei de Securitate Economică, în vacanţe de lux la Monaco şi Cannes, împreună cu familia fostului parlamentar Cristian Rizea, trimis în judecată de DNA pentru fapte de corupție. (Detalii AICI)