Tudor Chirilă: Presiunea trebuie pusă Parlament care să aprobe ordonanța 14. Dar… e ca și cum am aștepta de la hoți să devină polițiști

Tudor Chirilă: Presiunea trebuie pusă Parlament care să aprobe ordonanța 14. Dar... e ca și cum am aștepta de la hoți să devină polițiști
Foto: bugetul.ro

Tudor Chirilă atrage atenția, într-un mesaj postat pe Facebook, asupra faptului că ”suntem în același loc unde eram acum o săptămână”, adică se dorește trecerea ordonanței 13 în Parlament. Astfel, artistul susține că acum trebuie să se pună presiune pe Legislativ pentru a fi aprobată ordonanța 14.

”E foarte important să înțelegem că CCR nu s-a pronunțat pe fondul ordonanței 13. Pentru că deja aud cum că ordonanța 13 e constituțională. Nu știm dacă prevederile penale care au scos peste 500000 în stradă erau constituționale sau nu. Eu sigur știu că erau imorale. Cred că presiunea trebuie acum pusă pe Parlament care să aprobe ordonanța 14 și să respingă 13. Dar având în vedere câți condamnați sau urmăriți penal sunt acolo e ca și cum am aștepta de la hoți să devină polițiști. Suntem în același loc unde eram acum o săptămână. Adică penalii vor să treacă ordonanța 13 în Parlament. #rezistam”, a scris Tudor Chirilă pe Facebook.

Președintele Curții Constituționale Valer Dorneanu a anunțat joi că a respins ca inadmisibilă sesizarea Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, privind neconstituționalitatea ordonanței de urgență privind modificarea codurilor penale dată de guvern.

De asemenea, Curtea Constituţională a decis, miercuri, că nu există un conflict juridic de natură constituţională între puterea judecătorească şi cea executivă şi nici între Parlament şi guvern, în legătură cu adoptarea OUG 13.