526 de milioane de euro are de recuperat statul român după dezastruoasa afacere cu Bechtel

526 de milioane de euro are de recuperat statul român după dezastruoasa afacere cu Bechtel
Foto: Bucuresti FM

Statul român a fost păgubit cu 526 de milioane de euro prin contractul încheiat la începutul anilor 2000 de Compania de drumuri cu americanii de la Bechtel. La acest prejudiciu a ajuns Ministerul de Finanțe, care cere acum recuperarea banilor, informează Digi24.

Direcția de Inspecție Economică – Financiară din cadrul Ministerului de Finanțe a terminat la finele anului trecut un raport, pe care l-a trimis inclusiv la Compania de drumuri. În acesta este specificat un prejudiciu adus statului român și penalități în valoare de 525,89 de milioane de euro, în urma semnării, în 2003, a contractului cu Bechtel, pentru realizarea a 415 kilometri de autostradă între Brașov și Borș.

Contractul a fost semnat fără proceduri de licitație, după negocieri cu o singură firmă, lucru constatat și de cei de la Minister. Ei precizează în raport că astfel s-a ajuns la încheierea unui contract păgubos pentru statul român.

Responsabil pentru faptul că s-a negociat cu o singură firmă este directorul de la acea vreme al Companiei de drumuri, Mihai Bașulescu. Totuși, decizia a fost luată prin ordonanță de urgență dată de Guvernul Adrian Năstase.

Insopectorii de la Finanțe mai acuză faptul că americanilor li s-a dat un avans de 40 de milioane de euro și că în 2006, când a fost modificat contractul, avansul a fost transformat în cheltuieli de mobilizare.

Alte probleme au fost semnalate în legătură cu actele adiționale contractului.

Suma plătită la rezilierea contractului, în 2013, e cosniderată și ea prejudiciu. Nu s-a pus problema atunci a restituirii cheltuielilor de mobilizare, ba chiar americanilor li s-a plătit 37,2 milioane de euro, desi statul trebuia să recupereze 62.5 milioane de euro.