Caz de subminare a economiei naționale! Șefii Romgaz, anchetați pentru favorizarea lui Ioan Niculae

Caz de subminare a economiei naționale! Șefii Romgaz, anchetați pentru favorizarea lui Ioan Niculae
Foto: sfin.ro

Circa 20 de persoane care au fost sau sunt în conducerea Romgaz sunt anchetate de procurorii de la Direcția pentru Combaterea Crimei Organizate pentru că l-ar fi favorizat pe omul de afaceri Ioan Niculae, pentru alocarea de gaze naturale din producția internă, potrivit România Liberă.

Acuzația care se aduce celor anchetați este de subminare a economiei naționale.

Patru combinate chimice controlate de Niculae au beneficiat de gaze naturale din producția internă, deși aveau datorii la stat. În schimb, combinatul Azomureș nu a beneficiat de gaze naturale din producția internă, decât după ce și-a plătit datoriile, așa cum și prevede legea.

Astfel, șefii Romgaz ar fi semnat mai multe contracte preferențiale cu combinatele lui Niculae, printre care InterAgro și Nitramonia Făgăraș, care au funcționat cu gaze din producția internă, în timp ce populația a primit gaze din export, având un preț mult mai mare.  În plus, companiile din grup au acumulat datorii restante de peste 350 milioane lei către Romgaz.

Conform jurnaliştilor de la Hotnews,  printre persoanele puse sub învinuire se numără Marcel Adrian Piteiu, director general Romgaz, Ioana Apan – fosta consiliera a lui Codruț Sereș, acum președintele Consiliului de Administrație al Romgaz și secretar general adjunct în Ministerul Economiei, udemeristul  Alpar Kramer, fost director comercial al Romgaz, liberalul Eugen Mitea, fost director adjunct al Romgaz și Dan Victor Alexandru, fost secretar de stat în Ministerul Economiei în guvernarea Tăriceanu.

Reacția lui Ioan Niculae: Nu știu, nu am ce să spun

Contactat de jurnaliștii publicației citate, afaceristul Ioan Niculae a replicat scurt că nu știe despre ce este vorba și că nu dorește să comenteze acest caz, iar apoi a închis telefonul.

Contractele cu pricina ar fi fost semnate pe vremea când ministru al Economiei era liberalul Varujan Vosganian.

Surse din Ministerul Economiei şi Comerţului au declarat că mai mulţi responsabili din conducerea ministerului au cunoştinţă despre ancheta derulată de DIICOT în care sunt  implicaţi respectivii angajaţi Romgaz.

Vezi AICI ce a spus Ioan Niculae, pentru B1 TV.