Gafă de proporţii a ministerului Educaţiei, condus de Liviu Pop. Acesta a inventat un nou judeţ pe harta României. Ministerul Educației a anunţat, și nu oricum, ci chiar în scris, într-un comunicat de presă că a făcut verificări la centrul de examen din „judeţul Târgovişte", acolo unde au fost anulate lucrările a doi elevi care au susţinut bacalaureatul, informează B1 TV.
GAFĂ a ministerului Educației: Instituția anunță o anchetă în ”JUDEȚUL” TÂRGOVIȘTE
#DIRECT_ONE_ptvqn5#
"O echipă a Corpului de Control a Ministerului Educaţiei Naţionale a efectuat verificări la Centrul de Evaluare constituit la Liceul Teoretic „Benjamin Franklin" din Capitală. În acest centru au fost anulate lucrările a doi candidaţi care au susţinut examenul de Bacalaureat, în sesiunea iunie-iulie 2017, în judeţul Târgovişte”, se arată în comunicatul citat.
Nu se știe dacă cei din ministerul Educației au studiat între timp harta cu judeţele din România sau dacă cineva le-a sesizat greşeala, cert este că ulterior, ministerul a revenit cu alt comunicat, în care eroarea a fost corectată şi pusă pe seama "unor probleme tehnice care au generat o serie de erori de livrare". A doua oară a fost cu noroc. În comunicat a apărut judeţul Dâmboviţa, a cărui reşedinţă de judeţ este Târgovişte.
Verificările de la centrul de evaluare ”Benjamin Franklin” vin în contextul în care este anchetă în cazul anulării lucărilor a doi elevi care au susţinut Bacalaureatul. Este vorba despre o elevă din Titu, Dâmboviţa, care a terminat liceul cu media 9.87, dar a cărei lucrare la Istorie a fost declarată fraudată de către comisia din Bucureşti, pentru că, potrivit acestora, scrisul de pe paginile 2 şi 3 ar fi diferit. O situaţie similară a avut loc şi la Moreni, unde unui tânăr i-a fost anulată lucrarea tot la Istorie.
Reprezentanții ministerului Educaţiei vor merge la începutul săptămânii viitoare la Târgovişte, în centrul unde au susţinut examenul de bacalaureat cei doi adolescenţi.
Nu este pentru prima oară când Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, gafează. Pop a scris greşit în CV-ul postat pe blogul personal numele liceului la care a fost profesor de matematică , Colegiul Tehnic "Anghel Saligny". Politicianul a folosit doi Y, în loc de unul. Am fi putut crede ca este vorba despre o eroare de tastare. Numai că aceeaţi greşeală a apărut şi în declaraţia de avere din 2011 a lui Pop.