Începând de miercuri, 19 iunie, a început cea de-a 28-a ediție a Universității de Vară de la Băile Tușnad. Acest eveniment este cunoscut drept locul în care în fiecare an se strâng numeroși politicieni importanți din Ungaria dar și din rândul comunității maghiare din România pentru a solicita și discuta despre autonomia Ținutului Secuiesc.
Istoricul Marius Diaconescu a făcut pentru blogurile Adevărul o scurtă prezentare a principalelor discuții și teme abordate la Băile Tușnad.
Acesta a remarcat cum vizita efectuată de Klaus Iohannis în Harghita și Covansa la începutul săptămânii a fost denaturată de către maghiari pentru a pentru a interpreta gesturile ca și cum ar fi o recunoaștere a Ținutului Secuiesc și a simbolurilor sale.
Printre cei prezenți la Băile Tușnad s-au numărat Zsolt Semjén, vicepremierul Ungariei, ale lui Zsolt Németh, preşedintele Comisiei de Politică Externă a Parlamentului de la Budapesta şi ale lui Árpád János Potapi, secretar de stat în guvernul maghiar.
"Faptul că preşedintele României a ascultat imnul secuiesc stând în picioare arată că îl respectă, iar primirea steagului secuiesc şi dăruirea în schimb a steagului României este o recunoaştere a steagului secuiesc", este interpretarea dată de maghiari, relatează istoricul Marius Diaconescu.
Cu toate acestea, istoricul remarcă faptul că la Universitatea de Vară nu s-a intonat nici imnul secuiesc și nici nu a fost arborat vreun steag al Ținutului Secuiesc în ciuda faptului că maghiarii au pus mult accent pe aceste simboluri când a venit vorba de vizita lui Iohannis.
Istoricul Diaconescu a mai remarcat faptul că ungurii s-au arătat invidioși de faptul că președintele Iohannis a avut primul o vizită oficială la Casa Albă în mandatul lui Donald Trump și au insistat pe relațiile maghiaro-americane și pe o presupusă vizită pe care Viktor Orban ar putea să o aibă în Statele Unite.