Discrepanțe majore: Un fost ȘEF DE STAT MAJOR al Armatei primește o PENSIE de 6.100 de lei, iar un CHESTOR DE POLIȚIE sare ușor de 10.000 de lei.

Discrepanțe majore: Un fost ȘEF DE STAT MAJOR al Armatei primește o PENSIE de 6.100 de lei, iar un CHESTOR DE POLIȚIE sare ușor de 10.000 de lei.

Sumele enorme pe care le încasează la pensie polițiștii au dus în lanț și la revoltă față de pensiile militare. Cu toate acestea, sumele pe care le primesc foștii șefi ai Armatei și veteranii de război sunt chiar și de trei ori mai mici decât cele pe care le primesc foștii polițiști, scrie România Liberă.

Cazul chestorului Cornel Ciocoiu, care a ieșit la pensie din funcția de secretar de stat la M.A.I. cu suma de 13.700 de lei și apoi a fost din nou angajat cu un salariu de 8.187 lei a tras semnalul de alarmă cu privire la inechitățile sistemului de pensii speciale.

Este foarte greu de explicat cum un fost șef de stat major al Armatei primește o pensie de 6.100 de lei, iar un chestor de poliție sare ușor de 10.000 de lei.

Chiar și în cadrul Armatei, cea mai mare pensie, de 31.727 lei pe lună, o primește un magistrat militar și nu un ofițer de carieră.

Biroul de Presă al Armatei informează că în aprilie 2017 cea mai mare pensie militară a avut un cuantum net de 12.741 lei. În comparație, chestorul Petre Tobă de la Ministerul de Interne are o pensie lunară de aproximativ 18.000 de lei.

Discrepanța este și mai mare în cazul militarilor pensionați înainte de 2009. Sunt foarte multe cazuri în care un subofițer pensionat anul acesta primește o pensie cu peste 1.000 de lei mai mare decât un ofițer pensionat până în 2009.

Prăpastia s-a adâncit după 2015, când cuplul Victor Ponta-Gabriel Oprea a inițiat legea pensiilor militare. Așa s-a ajuns ca generalul Ilie Botoș (unul dintre preferații lui Gabriel Oprea!) să se pensioneze cu 24.000 de lei, cu 7000 de lei mai mult decât ultimul salariu!

În timp ce generalii de carton iau pensii de zeci de mi de lei, foștii veterani primesc pensii incomparabil mai mici.

Generalul-locotenent de aviație cu trei stele, Gheorghe Constantin(96 de ani), a participat la 271 de misiuni de luptă în Al Doilea Război Mondial. După război, a fost primul comandant al Aeroportului „Mihail Kogălniceanu“. S-a pensionat în 1951 și primește lunar 4.500 de lei.

Generalul de aviaţie Ion Dobran are 98 de ani și a participat la 340 de misiuni de luptă. A fost doborât de trei ori și a fost decorat. Acum primește lunar 6.000 de lei care reprezintă venituri din pensie și indemnizația de veteran, conform adevarul.ro.

Ce-i de făcut? Fostul șef al Statului Major General al Armatei, Generalul Constantin Degeratu, susține că ar trebui instaurată starea de urgență deoarece securitatea națională este afectată grav de pensionările anticipate.

Din ianuarie 2016 până în aprilie a.c., s-au pensionat nu mai puțin de 11.467 de persoane care au lucrat în Ministerul de Interne. Iar la nivelul MApN, până în aprilie 2017 s-au pensionat 3.879 de cadre militare.

Tags: