Grupurile de propagandă politică de pe Facebook au distribuit în ultimele zile povestea despre un anume Felix Munteanu, geniul din Cluj ajuns campion mondial la programare. Știrea, însă, este un fals, iar fotografia care o însoțește a fost luată dintr-o colecție de frizuri pentru copii, informează pressone.ro.
Articolul, ce anunța că victoria micului român a fost contestată de SUA, China și Germania, a devenit viral în rândul publicului care vrea să creadă că străinii au o problemă cu românii. Mai mult, în material era specificat faptul că puștiul de 5 ani ”urmărește zilnic pagina de Facebook a domnului Liviu Dragnea”.
Internetul românesc s-a prins repede că articolul este o făcătură, dar pe grupurile de propagandă a continuat să fie distribuit.