Liderul unui cartel mexican a fost asasinat chiar pe masa de operații. Jesus Martin trecea printr-o intervenție chirurgicală estetică pentru a-și schimba înfățișarea și pentru a-și înlătura amprentele, informează BBC.
Mai mulți bărbați înarmaţi au descins în clinica în care era operat acesta. Alți doi bărbați și o femeie și-au pierdut viața în atac.
Cel mai probabil, atacatorii erau membri ai aceleiași bande care se ocupa de furtul de combustibil. Totuși, anchetatorii iau în calcul ipoteza că a fost o dispută între bande.
Medicii au fost și ei audiaţi, pentru a se stabili dacă au fost implicaţi în asasinat.
Martin conducea o operaţiune care viza furtul de combustibil din conducte. Aceasta a devenit a doua cea mai mare ”afacere“ a crimei organizate din Mexic, după traficul de droguri.