Conflict diplomatic grav între Germania și Arabia Saudită. Regatul saudit și-a rechemat ambasadorul de la Berlin
Arabia Saudită a luat măsuri drastice în replică față de afirmațiil ministrului german al Afacerilor Externe ce insinuau că prim-ministrul libanez demisionar, Saad Hariri, este ţinut la Riad împotriva voinţei sale, a anunţat sâmbătă agenţia oficială saudită SPA, potrivit stiripesurse. Astfel ambasadorul saudit la Berlin a fost rechemat la Riad pentru consultări.
Joi, Sigmar Gabriel, ministrul german de externe, a declarat, într-o conferinţă de presă la Berlin cu omologul său libanez, Gebran Bassil, că "Libanul riscă să recadă în grave confruntări politice şi poate militare .Pentru a preveni aceasta, avem nevoie în special de reîntoarcerea prim-ministrului actual", a subliniat el, apreciind că Libanul "nu trebuie să devină o jucărie a (…) Siriei, Arabiei Saudite sau a altora".
"Arabia Saudită a decis să-şi recheme, pentru consultări, ambasadorul din Germania şi va remite o scrisoare ambasadorului Germaniei în regat în semn de protest faţă de aceste declaraţii nefericite şi nejustificate", a indicat SPA, citând un purtător de cuvânt al ministerului saudit de externe.
Cu puţin timp înainte de a pleca din Riad spre Paris, Hariri a afirmat, într-un tweet adresat ministrului german al Afacerilor Externe, Sigmar Gabriel, că nu îi este interzisă părăsirea Arabiei Saudite.
"A spune că sunt reţinut în Arabia Saudită şi că-mi este interzisă părăsirea ţării reprezintă o minciună. Sunt în drum spre aeroport", a scris el.
Hariri a călătorit sâmbătă de la Riad spre Paris, la două săptămâni după demisia sa.