Victor Ponta, reacție DURĂ în scandalul din PSD. Cum îi desființează fostul premier pe Dragnea și pe "traseiștii impostori" din partid

Fostul premier Victor Ponta reacționează în scandalul care zguduie PSD, lansând un atac extrem de virulent la adresa actualei conduceri a partidului.

El spune că a ajuns să se uite "cu mare tristețe la un PSD condus de traseiști impostori", de "feudali analfabeți și aroganți" și de oameni "cu milioane de euro din surse ascunse".

"Am intrat în PSD-ul condus de Adrian Năstase și în Guvernul care a dus România în NATO și în Uniunea Europeană / am condus PSD -ul și Guvernul care în 2012-2015 a scos România din dezastrul economic și social al «epocii Băsescu»!

Acum mă uit cu mare tristețe la un PSD condus de traseiști impostori de la PD și PRM, de feudali analfabeți și aroganți, de oameni cu milioane de euro din surse ascunse, case, tablouri false, lacuri și fonduri de vânătoare furate de la stat!

Ca și majoritatea covârșitoare a celor care au votat în Decembrie 2016 sunt dezamăgit și indignat să văd cum este abuzat acum votul meu – Conducerea mafiotizată a PSD folosește Partidul, Guvernarea și Parlamentul doar pentru bani, putere și protecție în fața legii – și apoi după ei «potopul».

Este foarte păcat – dacă din interiorul PSD nimeni nu are curaj și putere atunci trebuie construită în afară o speranță, o soluție de ieșire din criză – o alternativă! Asta voi face în 2018-2020", scrie fostul premier vineri, pe pagina sa de Facebook.