Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a făcut vineri un anunț important cu privire la programul de înzestrare a Marinei Române.
Oficialul a afirmat că în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare va intra proiectul privind cele patru corvete multifuncţionale, dorind ca acest contract să fie semnat până la sfârşitul anului.
“Dacă pe ansamblu discutăm despre modernizarea Armatei Române, atunci când vine vorba de Forţele Navale, aici cred că avem foarte multe de recuperat. Spun lucrul acesta pentru că dacă în anii trecuţi putem spune că s-au realizat lucruri foarte, foarte importante, mă gândesc la Forţele Aeriene Române, care au reuşit să încheie anul trecut programul privind avioanele F-16, în momentul de faţă, în dotarea Armatei Române fiind 12 astfel de aeronave, pentru Marină, în ultima perioadă, foarte mult nu s-a mai făcut. Am vrea ca anul 2018, anul Centenarului, să fie anul dedicat Marinei Române şi mă refer la Forţele Navale Române, pe programe de înzestrare, de încadrare”, a declarat vineri ministrul Apărării, într-o conferinţă de presă susţinută la bordul Fregatei „Regele Ferdinand”, potrivit news.ro.
“Suntem pregătiţi deja pe partea legislativă să demarăm programul privind cele patru corvete multifuncţionale. Miercuri, în şedinţa de guvern, împingem proiectul de hotărâre de Guvern pentru cele patru corvete multifuncţionale ca să putem demara un dialog competitiv astfel încât acest contract să poată fi semnat până la sfârşitul anului şi cele patru corvete să intre în linie dreaptă”, a explicat Mihai Fifor.
Ministrul a precizat că o condiţie esenţială a acestui program este ca aceste corvete să fie construite într-un şantier naval din România.
“Vă reamintesc condiţia esenţială pentru ca acest dialog competitiv să fie câştigat, este ca aceste corvete să fie produse de un şantier naval românesc. Este o condiţie peste care nu am vrut să trecem pentru că din cei 2% alocaţi pentru Apărare, noi am dorit să întoarcem cât mai mult posibil în industria de apărare românească”, a spus ministrul Apărării.
Mihai Fifor a adăugat că în cadrul acestui program de construire a celor patru corvete se află şi modernizarea fregatelor “Regele Ferdinand” şi “Regina Maria”.
El a precizat că au fost găsite resursele financiare pentru începerea programului de baterii de coastă: “Am înţeles că este esenţial ca anul acesta să încercăm să demarăm un alt program pentru Forţele Navale Române şi mă gândesc la bateriile de coastă. Am identificat resursele financiare şi vom putea demara şi acest program astfel ca până la finele anului să putem deja să intrăm în linie dreaptă şi cu programul de baterii de coastă, de dotare cu rachete antinavă de care Marina Română are atât de mare nevoie”.
Oficialul a menționat că Executivul nu intenţionează să facă shopping cu cei 2% din PIB alocaţi pentru apărare, scopul fiind ca mare parte din aceşti bani să ajungă în industria românească de apărare.
“Armata României şi Guvernul României nu intenţionează să facă shopping cu 2% din Produsul Intern Brut, intenţionăm să întoarcem cât mai mulţi din aceşti bani în industria de apărare românească, o industrie care în urmă cu mai mulţi ani era una dintre cele mai importante industrii din acest domeniu”, a mai declarat Mihai Fifor.