Ce urmează după decizia lui TOADER privind șefa DNA? Rolul crucial al PREȘEDINTELUI

Ce urmează după decizia lui TOADER privind șefa DNA? Rolul crucial al PREȘEDINTELUI

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a decis joi seara declanșarea procedurii de suspendare a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, în cadrul prezentării unui Raport privind activitatea managerială a șefului DNA pentru perioada februarie 2017 – februarie 2018.

Toți ochii sunt ațintiți acum spre președintele KlausIohannis, în condițiile în care, conform procedurilor legale, joacă rolul central în procedura revocării.

Potrivit articolului 54 alineatul 1 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie, adjuncţii acestuia, procurorii şefi de secţie ai acestor parchete, precum şi procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adjuncţii acestora sunt revocați de către Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei care se poate sesiza din oficiu, la cererea adunării generale sau, după caz, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori a procurorului general al Parchetului Naţional Anticorupţie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.

Același articol stabileşte că revocarea din funcţia de conducere se dispune pentru următoarele motive: a) în cazul în care nu mai îndeplinesc una dintre condiţiile necesare pentru numirea în funcţia de conducere; b) în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul şi comunicarea, asumarea responsabilităţilor şi aptitudinile manageriale; c) în cazul aplicării uneia dintre sancţiunile disciplinare.