ANM a AVERTIZAT! Precipitaţii mixte şi polei până duminică

Meteorologii au anunţat că avertizarea de ger rămâne în picioare până vineri, în timp ce până duminică vom confruntaprecipitaţii mixte şi polei.

În Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Banat şi pe arii mai restrânse în restul teritoriului vor fi intensificări ale vântului, informează meteoromania.ro.

De asemenea, avertizarea de cod galben de frig cuprinde zonele Maramureș, Crișana, Banat, vestul Olteniei și cea mai mare parte a Transilvaniei, în timp ce zonele afectate de cod portocaliu de temperaturi foarte scăzute, atât noaptea, cât și ziua vor fi Moldova, estul Transilvaniei, Muntenia, Dobrogea și local Oltenia (de pe 01 martie, ora 14:30, până pe 02 martie, ora 11:00).

„În intervalul menționat,temporar vor fi precipitații în majoritatea regiunilor. Va ninge, dar vor fi și perioade în care se vor semnala precipitații sub formă de lapoviță și ploaie cu depunere de polei, în special în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Banat și pe arii mai restrânse în restul teritoriului. Ninsorile vor fi moderate cantitativ, îndeosebi în sud-vestul țării, iar în zona Munților Banatului și în cea de vest a Carpaților Meridionali se va depune strat nou de zăpadă mai consistent. Temporar intensificări ale vântului vor fiîn sudul Banatului, unde rafalele vor atinge în general 55…60 km/h, precum și în zona montană înaltă, cu viteze de 70…90 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada. Unele intensificări ale vântului, dar la cote mai reduse, de 40…50 km/h, vor fi și în regiunile extracarpatice”, au precizat reprezentanţii ANM.

Tags:
Ultima oră
21:31 - Bolojan: Dacă Guvernul n-ar lucra practic de dimineața până seara și am face ce au generat PSD și AUR, practic România ar pierde o ocazie importantă de a închide PNRR-ul (VIDEO)
21:29 - Mona Lisa va avea un spațiu dedicat la Luvru. Ce modificări pregătesc arhitecții pentru opera de artă
21:28 - Trump joacă la rece dosarul Iranului. Conflictul începe să apese pe prețuri și pe sondaje
21:14 - Mai mulți neafiliați aleși pe listele AUR, SOS, POT și PSD s-au alăturat grupului parlamentar al PNL. Cum explică Bolojan: „Eu nu am încurajat traseismul politic, dar…” (VIDEO)
20:57 - Programul Rabla primește bani în plus în 2026. Ministerul Finanțelor majorează bugetul AFM cu 100 de milioane de lei
20:56 - Cine ar trebui să facă noul guvern? Negoiță (PSD): „Cine a spart geamul trebuie să pună altul în loc, așa dictează bunul simț” / Întrebat despre relația bizară PSD-AUR: „Suntem în zona de ridicol” (VIDEO)
20:50 - ONU avertizează asupra unei posibile crize alimentare globale. Cum poate afecta Strâmtoarea Ormuz prețurile alimentelor
20:37 - Robert Negoiță (PSD) explică de ce i-a luat apărarea lui Bolojan: Eu cred cu tărie că România are nevoie de reforme (VIDEO)
20:24 - România și Polonia își întăresc legătura economică. Mircea Abrudean vorbește despre investiții cu impact real
20:14 - Robert Negoiță (PSD): Eu n-am înțeles prea bine de ce a fost dat jos Bolojan. Cei care au votat moțiunea de cenzură sper că au și un plan acum (VIDEO)