Haosul din construcţii nu poate fi rezolvat nici în justiţie: Coşmarul unor bucureşteni care s-au trezit cu un bloc în fața casei

Construitul fără noimă provoacă un adevărat haos în marile oraşe. Nu e cartier din Bucureşti care să nu aibă blocuri care ar trebui urgent demolate, după ce s-a dovedit în instanţă că nu respectă legile în construcţii.

Cu toate acestea, niciun bloc construit ilegal conform deciziei instanţei nu a ajuns să fie şi dărâmat în cele din urmă, iar investitorii fac profit de pe seama lor, arată o anchetă Protv.

Cele mai multe dintre imobilele au primit autorizaţie de construcţie de la primărie, dar judecătorii au decis că au încălcat normele în domeniu.

Un caz prezentat de Protv arată cum în sectorul 5 al Capitalei s-a construit un alt imobil aproape lipsit de geamurile unui bloc, iar locuitorii au contestat construcţia pentru că îi lasă fără lumină în casă.

“Niciodată nu ajunge soarele. Nu mai au nici măcar un minut o rază de soare, de lumină naturală. Consumul de gaze s-a dublat, consumul de energie electrică s-a dublat.”, arată Luminiţa Şandru, una din persoanele care au intentat acţiuni în instanţă.

Cinci ani a durat procesul la finalul căruia judecătorii au decis anularea autorizaţiei de construire, desfiinţarea lucrărilor realizate şi aducerea terenului la starea iniţială. Demolarea a căzut în sarcina dezvoltatorului. Acesta a refuzat însă să o facă.

Asociaţia de proprietari a continuat lupta şi a găsit şi pentru asta o soluţie. Printr-un executor judecătoresc, a luat legătura cu o firmă de construcţii, specializată în demolări. Lucrările au fost evaluate la aproximativ 200.000 de euro. Executorul a pus sechestru pe bunurile dezvoltatorului şi urmează să le scoată la vânzare, pentru acoperirea cheltuielilor de demolare. Fiecare pas are aprobarea instanţei dar toate aceste decizii au fost contestate de investitor.

Cartierul Floreasca este una dintre cele mai atractive zone de locuit din Bucureşti. Nu e de mirare că a devenit ţinta unor specule imobiliare. Construcţiile haotice au apărut peste tot, multe dintre ele pe spaţiile verzi dintre blocuri. Un exemplu este şi un imobil de patru etaje de pe strada Ghiţă Padureanu. A fost ridicat pe un teren retrocedat de doar 285 de metri pătraţi, pe care era amenajat un spaţiu verde.

Proprietarii afectaţi au început să depună sesizări de la primul copac tăiat. Au obţinut, în instanţă, decizia de suspendare a lucrărilor încă de la fundaţie. Construcţia a continuat, iar autorităţile nu au făcut nimic să o oprească. Abia după trei ani, instanţa a decis anularea autorizaţiei de construire, emisă de fostul primar Neculai Onțanu. Lupta oamenilor continuă pentru a-l obliga pe dezvoltator să dărâme clădirea.

Aşadar, în construcţii, legea e tocmeală. Ar fi interesant de văzut ce autoritate din România îşi va asuma obligaţiile prevăzute de lege. Şi care vor fi administraţiile publice locale care vor da tonul corectitudinii. Şi vor pune ordine în rândul tuturor construcţiilor ilegale.