Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a reiterat în SUA, în cadrul unei întâlniri cu Poul Thomsen, directorul departamentului pentru Europa al Fondului Monetar Internaţional (FMI), promisiunea că România îşi va respecta angajamentele asumate cu instituţiile financiare internaţionale de a menţine deficitul bugetar sub 3%, potrivit unui comunicat al ministerului de resort.
Oficialul român i-a mai transmis şefului FMI că măsurile luate în acest an de Guvern vor asigura o creştere economică sustenabilă pentru 2018 şi pentru anii următori.
Eugen Teodorovici a participat, în perioada 20-21 aprilie 2018, la Reuniunea de Primăvară a Grupului Băncii Mondiale şi a FMI, la Washington.
„România merge în direcţia bună, reluându-şi creşterea economică sustenabilă bazată pe investiţii. Dinamica veniturilor bugetare din trimestrul I 2018 este superioară dinamicii anuale prognozate pentru produsul intern brut (11,4% comparativ cu 7,9%, creştere nominală a PIB) fiind, cu excepţia celei înregistrate în trimestrul I 2015, cea mai ridicată post criză”, a susţinut Eugen Teodorovici.
Ministrul Finanţelor a avut o întrevedere şi cu Cyrill Muller, vicepreşedintele Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală. În cadrul discuţiei a fost analizat portofoliul actual de proiecte aflate în derulare, finanţate de bancă în România, printre care se află şi proiectul privind modernizarea ANAF şi continuarea acestuia într-o formă revizuită de MFP, adaptată pentru asigurarea unor servicii de calitate pentru contribuabili.
„Totodată, ministrul finanţelor a propus conducerii BM o nouă abordare cu privire la modalitatea de acordare a împrumuturilor, care ar conduce la flexibilitatea utilizării sumelor din împrumut în funcţie de gradul de pregătire şi realizare al proiectelor”, se mai arată în comunicatul Ministerului Finanţelor Publice (MFP).
Potrivit MFP, agenda delegaţiei române a cuprins întâlniri cu reprezentanţii băncilor de investiţii, agenţii de rating şi oficiali ai instituţiilor financiare internaţionale. Au fost prezentate aspecte legate de mediul macroeconomic, supraveghere macroprudenţială, evoluţia inflaţiei, precum şi priorităţile pentru perioada următoare.
Din delegaţia română au făcut parte secretari de stat din cadrul Ministerului Finanţelor, vicepreşedintele Băncii Naţionale a României (BNR) Liviu Voinea, oficiali ai ANAF şi ai Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză.