În timpul minivacanței de 1 mai, temperaturile se vor menține ridicate, atingând 28-29 de grade.
„În momentul de faţă nu avem cu certitudine un tablou clar pentru zilele minivacaţei de 1 mai, ce putem spune că rămâne în continuare o vreme mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă cu probabilitate pentru averse şi descărcări electrice, averse de vară, pe intervale scurte de timp, în mare parte din ţară, dar zonele mai expuse ar fi cele intracarpatice şi zona de munte”, a declarat Oana Păduraru, meteorolog de serviciu ANM, pentru Mediafax.
Și pe litoral vremea va fi frumoasă, meteorologii anunțând că există posibilitatea ca şi temperatura apei mării să depăşească 15 grade, scrie Mediafax.
„Pe Litoral se anunţă o vreme caldă, iar şansele de ploaie sunt destul de reduse”, transmite ANM.