Un subofiţer de la Penitenciarul din Oradea, în vârstă de 46 de ani, a fost găsit mort, sâmbătă dimineaţă, în piscina unui hotel din oraş, după o petrecere organizată de instituţie.
“Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au declanşat o anchetă de moarte suspectă, iar din primele verificări cauza decesului a fost înecul. Victima ar fi intrat în piscină, deocamdată în circumstanţe necunoscute, unde a şi fost găsită decedată. În prezent se audiază martori pentru a se stabili circumstanţele în care s-a produs decesul”, a afirmat prim-procurorul adjunct al Parchetului Tribunalului Bihor, Maria Cotrău, pentru Bihoreanul.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Ordea, Adina Bîrda, la masa festivă organizată au fost invitaţi toţi angajaţii instituţiei, însă programul nu prevedea şi baie în piscină.
„Vineri, a fost o şedinţă festivă la sediul instituției, după care toţi angajaţii au fost invitaţi la o masă festivă, la Hotel Continental. Există o anchetă care va stabili cauzele producerii evenimentului”, a spus Bîrda.