Şoferul maşinii cu număr anti-PSD a sesizat Avocatul Poporului

Şoferul maşinii cu număr anti-PSD a sesizat Avocatul Poporului

Răzvan Ştefănescu, şoferul maşinii cu număr anti-PSD, a depus o petiţie la Avocatul Poporului ce vizează circumstanţele încălcării dreptului la libertate şi demnitate ale fiului său de 8 ani în timpul audierilor de la Poliţie, informează Agerpres.

Ioana Mateş, avocata bărbatului, a precizat că a depus și o plângere penală pentru ameninţare împotriva lui Gică Anghel, viceprimarul din Alexandria, care l-a înjurat pe Facebook pe Răzvan Ştefănescu.

Totodată, avocata a formulat o cerere de consultare a dosarului, chiar dacă acesta a fost clasat, pentru a vedea dacă există indicii privind existenţa unor fapte penale săvârşite în legătură cu ridicarea plăcuţelor de înmatriculare. Mateș și clientul său vor să afle dacă la data întocmirii procesului-verbal de constatare Poliţia Rutieră avea răspunsul autorităţilor suedeze cu privire la valabilitatea plăcuţelor de înmatriculare.

„În referatul de clasare se reţine faptul că întreaga corespondenţă cu Suedia a început de la data de 18.07.2018, deci cu 12 zile înainte de organizarea presupusului flagrant”, a precizat Ioana Mateş.