Cristi Borcea, dus la audieri de DIICOT, după zece ore de percheziții

Cristi Borcea, dus la audieri de DIICOT, după zece ore de percheziții

Cristi Borcea a fost dus la audieri de DIICOT, după perchezițiile de la casa sa, care au durat mai bine de zece ore.

Fostul acţionar de la Dinamo este vizat într-un dosar e evaziune fiscală şi spălare de bani, locuinţa sa fiind percheziţionată vineri de procurorii DIICOT. Aceștia au mai descins și în alte locuințe din București, Ilfov, Brăila și Constanța. Prejudiciul estimatestede DIICOT la 40 de milioane de euro. În acest dosar sunt vizaţi şi doi foşti şefi din Rompetrol.

Banii au fost obținuți prin perfectarea unor contracte încheiate inițial între Rompetrol și o serie de companii pentru servicii sau bunuri. Aceste servicii sau bunuri existau în realitate, însă ulterior, firmele beneficiare, care încasau anumite sume de bani, evitau plata impozitului datorat statului prin încheierea unor contracte fictive. În această rețea erau strecurate și companii care erau pe numele lui Borcea.

Chiar când se petreceau aceste presupuse ilegalități, Borcea era judecat în dosarul transferurilor.

Borcea a fost eliberat din închisoare în luna iulie, din Penitenciarul Jilava, după 4 ani şi 4 luni de închisoare, după ce magistraţii Tribunalului Ilfov au decis să-i admită cererea de eliberare condiţionată. El a ispășit pedeapsa dispusă în dosarul transferurilor de jucători.