Un autoturism a lovit un urs, luni seara, pe Drumul Județean 106, în marja localității Bârghiș din județul Sibiu, potrivit anunțului făcut de Inspectoratul de Poliție Județean, Elena Welter, relatează Agerpres.
Pe DJ 106, intrarea în Bârghiş dinspre Agnita, un autoturism a lovit un urs aflat pe carosabil, în condiţii de ploaie, vizibilitate scăzută. Fără victime omeneşti. Traficul se desfăşoară alternativ. Ursul a fost rănit şi s-a retras în vegetaţia care mărgineşte partea carosabilă”, a precizat Elena Welter.
Potrivit sursei citate, la locul accidentului se află şi reprezentanţii Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor.
„Poliţiştii asigură perimetrul în vederea prevenirii producerii unor incidente ce ar putea duce la rănirea persoanelor aflate în zonă”, a adăugat Welter.
Ursul lovit luni nu este primul care se rănește pe străzile României. De la începutul anului, un alt urs a fost lovit pe DN7 şi încă patru au murit pe A1 şi DN7, în judeţul Sibiu, în urma impactului cu maşini.