Cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, a fost primit, vineri, la Palatul Victoria, de premierul Viorica Dăncilă, în cadrul ceremoniei oficiale de predare a președinției Consiliului Uniunii Europene. Într-o declarație de presă comună, susținută la finalul discuțiilor, oficialul austriac a precizat că a vorbit cu Viorica Dăncilă despre îngrijorările pe care le are cu privire la situația statului de drept din România și referitor la abordarea investitorilor internaționali.
„Am avut ocazia să fiu oaspetele dumneavoastră astăzi aici cu ocazia predării ștafetei președinției la Consiliul UE. Pe parcursul președinției noastre am depus eforturi deosebite. Am reușit să organizăm foarte multe dialoguri, au fost abordate multe tematici, am reușit să obținem compromisuri, a fost o colaborare intensă și președinția a fost una de succes. Dorim toate cele bune președinției române și îi dorim să continue munca începută de noi, vorbim despre Brexit, cadrul financiar multianual și sper că și subiectele importante, de exemplu accentul pus pe Balcanii de Vest vor fi continuate. Am discutat despre grijile noastre în ceea ce privește statul de drept și abordarea investitorilor internaționali. Sperăm că vom reuși să avem un schimb bun și să rămânem în relații la fel de bune. M-aș bucura ca această cooperare bilaterală să continue, mai ales dacă putem să lucrăm în inteesul comun al UE. Vă doresc succes la președinția Consiliului UE”, a afirmat Sebastian Kurz, după întâlnirea cu Vioirca Dăncilă.
Cancelariul Austriei a fost primit vineri și la Palatul cotroceni, de președintele Klaus Iohannis. Kurz a avut o reacție extrem de dură, întrebat despre situația în care se vor găsi firmele austriece ce activează în România, după ce vor intra în vigoare măsurile anunțate de Guvernul PSD-ALDE.
Kurz a insistat că nu-și face griji pentru firmele austriece, căci le știe că sunt mari companii, în schimb își face griji pentru mediul de afaceri din România. (Detalii AICI)
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
”The Facebook Dilemma”, cea mai amplă investigație despre impactul rețelei de socializare asupra vieții private, difuzată ÎN EXCLUSIVITATE pe B1 TV, pe 1 ianuarie, de la ora 16.00