Zăpada face prăpăd în Europa: Mari probleme pe şosele şi căile ferate. Peste o sută de accidente, doar în acest weekend

Zăpada face prăpăd în Europa: Mari probleme pe şosele şi căile ferate. Peste o sută de accidente, doar în acest weekend

Sudul Germaniei şi Austria sunt puternic lovite de ninsorile care au căzut din abudenţă şi nici nu dau semne să se oprească. În zonele limitrofe Alpilor se prevede un strat nou de zăpadă, de până la 40 de cm, care va duce la mari probleme pe șosele și căi ferate, iar în munţi există un risc uriaş de avalanşe.

Peste 100 de accidente, printre care şi unele mortale, au fost înregistrate doar în acest weekend, iar numeroase curse aeriene şi feroviare au fost anulate.

Noaptea trecută, sute de polițiști și echipe de intervenție au fost în acțiune în sudul Bavariei.

„Am avut 140 de intervenții în cazul unor crengi prăbușite sau a unor mașini rămase în pană“, a declarat un purtător de cuvânt al poliției din Bavaria Superioară, pentru presă germană, citează hotnews.ro.

Un purtător de cuvânt al Deutsche Bahn (DB) a precizat că peste șine și liniile electrice au căzut copaci și crengi încărcate de zăpadă. În unele zone se oferă deja autobuze, ca transport alternativ. DB nu a putut preciza un termen de rezolvare completă a situației și recomandă călătorilor să se informeze online despre cursele pe destinația lor.

Și aeroportul din München a fost puternic afectat de vremea nefavorabilă. O purtătoare de cuvânt a acestuia a precizat că sâmbătă noaptea au mai fost doar 15 anulări de zboruri, dar ar mai putea interveni și altele, „dacă seara va mai ninge intens“. În cursul zilelor de vineri și sâmbătă s-au înregistrat în total 195 de anulări de curse aeriene.

Un caz de deces a fost înregistrat în zona muntoasă Berchtensgaden, unde o tânără de 20 de ani a fost prinsă de avalanșă, iar un tânăr de 19 ani a murit în urmă unui accident rutier datorat carosabilului alunecos. Alți patru oameni au fost răniți în acest accident, doi dintre ei grav.

Și traficul din Austria suferă de pe urmă ninsorilor. În zonele de munte au fost blocate o serie de străzi, din cauza pericolului de avalanșe, iar sâmbătă noaptea circulația pe autostrada de la vest de Viena a fost puternic îngreuiată din cauza șirului de camioane format pe parcurs. În Alpii austrieci sunt zone unde turiștii și localnicii au fost blocați, iar schiatul interzis, din cauza pericolului de avalanșe, evaluat la nivelul 4-5.

La Bischofshofen a fost anulate chiar și calificările pentru un turneu de schi. Și aeroportul din Innsbruck a anunțat „reduceri masive în traficul aerian“. Potrivit Centralei Meteorologice și Geodinamice austriece, ninsorile vor continua până în noaptea de luni spre marți.