Premierul Viorica Dăncilă, la Bruxelles. Care este scopul vizitei

Prim-ministrul Viorica Dăncilă efectuează miercuri şi joi o vizită de lucru la Bruxelles, se arată în agenda publică a Guvernului.

În cadrul vizitei, premierul va avea întrevederi bilaterale cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Franş Timmermans. Amândoi fiind unii dintre cei mai vehemenţi critici ai eforturilor coaliţiei PSD-ALDE de a modifica legile justiţiei.

Potrivit Agerpres, Viorica Dancila va lua parte sila sesiunea plenară a Comitetului European al Regiunilor (CoR), în cadrul căreia vă prezenta priorităţile preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene.

Nu în ultimul rând, joi, Viorica Dăncilă va participa la conferinţa „Lupta împotriva antisemitismului: o abordare comună pentru o mai bună protejare a comunităţilor evreieşti din Europa – de la practici la acţiuni”, organizată de România, în contextul deţinerii preşedinţiei rotative a Consiliului UE.

Din delegaţia guvernamentală condusă de premierul Viorica Dăncilă mai fac parte şi ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, şi ministrul pentru Fonduri Europene, Rovana Plumb.

Ultima oră
22:30 - Bolojan a primit cadou carnețelul cu sprânceană „JeSuisBolo”, la un târg de carte (VIDEO, FOTO)
21:57 - Dungaciu a anunțat condițiile în care AUR va intra la guvernare: „Noi nu vrem să guvernăm cu PSD-ul”
21:28 - Tatulici, despre perspectiva de a se reface coaliția: Am uitat că PSD a făcut o groază de porcării? Acum e brusc rezonabil? / Ce spune despre Călin Georgescu (VIDEO)
20:53 - Mihai Tatulici, despre criza politică: Urmează săptămâna chioară. În mod natural, nu se va întâmpla nimic, poate doar o trădare (VIDEO)
20:24 - Valentina Pelinel și Cristi Borcea își țin copiii în lux cu măsură: „Milan a fost dus de mic, de tatăl lui, la pescuit. Îi duc și cu mijloace de transport în comun”
19:48 - Sondaj CURS: Călin Georgescu e în topul încrederii, AUR ar lua cele mai multe voturi la parlamentare / Ce încredere au românii în instituțiile statului și cum văd anticipatele
19:19 - Primarul din Tulcea se plânge că alertele de drone alungă turiștii din Delta Dunării / Ce s-a schimbat în bine
18:49 - Eurovision 2026 | Teleradio Moldova, reacție în scandal: „Juriul care a acordat punctajul nu reprezintă poziţia instituţiei” / Cum răspunde o jurată acuzației de „românofobie”
18:18 - Alexandra Căpitănescu, discurs la întoarcerea acasă: „Sper ca România să își susțină și mai mult artiștii, să înțeleagă că nu toți sunt la fel și că fiecare om e diferit. Să dăm voie artiștilor să experimenteze, să fie ei!” (VIDEO, GALERIE FOTO)
17:40 - Irineu Dărău: E mai multă liniște în Guvern după plecarea PSD-iștilor. Aveau un discurs dublu / Cred că USR și PNL trebuie să aibă o strategie coordonată