Un român a stat aproape patru luni într-o închisoare din Austria, deși era nevinovat: ”Mi-am spus că asta e, mă duc cu ei, dau o declaraţie, lămuresc lucrurile şi în câteva ore termin…”

Un român a stat aproape patru luni într-o închisoare din Austria, deși era nevinovat: ”Mi-am spus că asta e, mă duc cu ei, dau o declaraţie, lămuresc lucrurile şi în câteva ore termin...”
Foto: Pixabay.com

Un român a petrecut 122 de zile într-o închisoare din Graz (Austria), deşi era complet nevinovat, scrie Adevărul, după ce autoritățile judiciare austriece au ignorat luni de zile martorii şi probele aduse de român care îi demonstrau nevinovăţia, dar şi faptul că abia se putea deplasa, deoarece suferise o intervenţie chirurgicală la un călcâi.

ANUNȚUL MOMENTULUI DESPRE MIHAI CONSTANTINESCU! INIMA S-A OPRIT! ULTIMELE IMAGINI SUNT CUMPLITE

Este vorba despre Andrei B. (30 de ani) din Tecuci, care a absolvit Facultatea de Drept. El a petrecut aproape patru luni într-o închisoare austriacă, până când autoritățile au stabilit că este complet nevinovat. El fusese arestat chiar din România, pe 18 aprilie 2018, în baza unui mandat european de arestare – sub acuzația că a făcut parte dintr-o bandă care a dat mai multe spargeri pe teritoriul austriac.

BOMBĂ ÎN ROMÂNIA! ELODIA, GĂSITĂ ÎN CONGELATORUL LUI CIOACĂ!? LA ASTA NU SE AȘTEPTA NIMENI

Deși românul a susținut în repetate rânduri că se afla în România atunci când au fost comise spargerile, tot n-a scăpat de închisoare. Bărbatul a fost arestat în urma unei confuzii, după ce a fost identificat într-o fotografie de către un hoţ, membru al unei bande care spărgea maşini în Austria. Ulterior, hoţul a recunoscut că se înşelase în privinţa lui Andrei, însă declaraţia lui nu a mai fost luată în considerare la acel moment.

DESPĂRȚIRE DUREROSĂ ÎN LUMEA MUZICII! INFORMAȚIA DESPRE BENONE SINULESCU A FOST CONFIRMATĂ! IMAGINI SFÂȘIETOARE

„Iniţial, am crezut că e vorba de o greşeală, cum s-a mai întâmplat. În loc să meargă la vecinul, vin la mine. Numai că în cazul ăsta nu era vorba de nicio greşeală. Pe mandat era numele meu. M-au întrebat din prima: «spune-ne unde sunt lucrurile furate?». Le-am spus că nu ştiu nimic de niciun furt. Mi-am spus că asta e, mă duc cu ei, dau o declaraţie, lămuresc lucrurile şi în câteva ore termin. De unde, toată treaba asta a durat 122 de zile, nu mi-am închipuit niciodată că se va ajunge la aşa ceva.

Nu au ţinut cont de nimic. Au intrat în forţă, au crezut că o să opunem rezistenţă, pe tatăl meu l-au bruscat, i-au pus cătuşele. Cu siguranţă poliţiştii au verificat înainte unde se duc, ştiau că nu o să fie probleme, dar totuşi au acţionat aşa.

Totul a fost prea brusc. Am fost ridicat de parcă eram unul dintre cei mai periculoşi infractori. Le-am cerut să mă lase să probez că nu sunt vinovat de acuzaţiile care mi se aduc, dar nu au vrut să audă nimic. Le-am cerut să mă plaseze în arest la domiciliu, ca să văd şi eu concret ce acuzaţii mi se aduc şi să pot demonstra că nu am legătură cu nimic din toatea astea, dar nici nu au stat să se uite”, a povestit Andrei pentru Adevărul.

Ultima oră
17:30 - Nicușor Dan, după ce George Simion l-a numit „paraplegic”: Cred că susținătorii AUR se rușinează că i-au dat votul. Noi, ca politicieni, reprezentăm oamenii (VIDEO)
17:16 - Premieră istorică: Ungaria va avea un ministru nevăzător. De ce portofoliu se va ocupa Vilmos Kátai-Németh (FOTO)
17:15 - Nicușor Dan, declarații după Consiliul European. Cu ce cerințe s-a prezentat președintele la reuniunea informală: „Ne dorim un buget ambițios al Uniunii” (VIDEO)
17:05 - Călătorie transformată în coșmar. Cum a rămas o femeie cu dizabilități blocată pe aeroport
16:59 - George Simion, derapaj grav la adresa lui Nicușor Dan: „Avem un individ pus la Cotroceni, paraplegic”. Ce riscă acum liderul AUR (VIDEO)
16:50 - Oana Gheorghiu, noi explicații despre inițiativa privind companiile de stat: Sunt conștientă că am deranjat multe interese – membri în CA-uri, amante și nepoți, contracte din care unii se îmbogățeau
16:33 - Laborator clandestin de cocaină descoperit în Italia. Trei persoane arestate, printre care doi români
16:30 - Cum ar urma să arate noua lege a salarizării: Președintele, premierul și parlamentarii vor primi bani în plus. Ce sporuri și beneficii ar putea dispărea
16:22 - Drulă: „Scumpirea călătoriilor la metrou e o măgărie PSD-istă”. Explicațiile
16:08 - Companiile duc recrutarea la extrem: interviuri cu detectorul de minciuni. Mărturia unei tinere din București care a trecut prin șocul testului poligraf